Lugoj, în carantină pentru 14 zile. Incidența cazurilor se apropie aici de 7 la mia de locuitori

21 noiembrie 2020, 14:04

Municipiul Lugoj a intrat în carantină pentru următoarele 14 zile, a decis Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis, vineri, carantinarea Municipiului Lugoj, al doilea oraş ca mărime din judeţul Timiş. Hotărârea a fost luată în urma avizului pozitiv de la INSP, care în urmă cu două zile a emis aviz negativ. De asemenea, hotărârea a fost luată în prima zi în care rata de infectare a înregistrat o uşoară scădere, de la 7,17 la 7,05 la mia de locuitori. 

„În urma analizei de risc, în baza Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă emisă la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Timiş, ţinând cont de evaluarea epidemiologică avizată de către Institutul Naţional de Sanănătate Publică, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a emis în data de 20.11.2020, ordinul de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru municipiul Lugoj, Judeţul Timiş”, anunţă CJSU Timiş.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite