Ludovic Orban despre noul său partid: Nu am stabilit numele. Nu cred că în afara USR poate exista un alt partener

Ludovic Orban
Ludovic Orban
20 noiembrie 2021, 16:44

„Nu ne-am gândit (la numele noului partid – n.r.). Nu stabilesc eu cum se numeşte partidul. Eu o să adun toţi oamenii, atât din interiorul PNL, cât şi din afara PNL, pentru că sunt mulţi oameni care mi-au transmis dorinţa de a adera la o construcţie de centru-dreapta, care nu sunt membri ai PNL. Nu am stabilit numele, numele îl vom hotărî împreună, cei care aderă la această mişcare. Ne-am gândit la mai multe denumiri. Obligatoriu trebuie să fie ceva liberal, naţional, există în zona de centru-dreapta anumite valori ale creştin-democraţiei şi conservatorismului. Nu am stabilit numele”, a afirmat Ludovic Orban, într-o emisiune la Digi 24, citat de Agerpres.

El a mai spus că potenţial partener al acestei mişcări ar fi Uniunea Salvaţi România.

„Potenţiali parteneri? Păi, la ora actuală, din spectrul politic, nu cred că în afara USR poate exista un alt partener. Eventual, să spun, PMP, dar PMP este oarecum în afara Parlamentului şi am văzut că PMP stă la uşa ‘echipei câştigătoare'”, a adăugat Ludovic Orban.

Întrebat în legătură cu un eventual parteneriat cu Alianţa pentru Unirea Românilor, Ludovic Orban a răspuns: „AUR, deocamdată, s-a stabilit pe nişte teme care ţin în special de pandemie, care din punctul meu de vedere nu reflectă o cristalizare doctrinară şi mai ales o poziţionare inclusiv geopolitică. Eu sunt euro-atlantist, sunt pro-european”.

Orban a mai anunţat că va constitui şi grup parlamentar în Camera Deputaţilor.

„Deci în afară de USR, din punctul meu de vedere, mi-e greu să vorbesc de un posibil partener. La ora actuală, proiectul acesta al unei alianţe PNL – PSD are o dimensiune profund nedemocratică, unul că este făcut împotriva voinţei oamenilor care au votat cele două partide şi doi că această struţo-cămilă, acest mamut care se creează practic va deţine toate structurile statului şi toate instituţiile de interes local”, a adăugat fostul preşedinte al liberalilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite