Ludovic Orban, premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis, „un liberal până în măduva oaselor”

15 octombrie 2019, 18:03

Ludovic Orban: „Sunt un om credincios, îmi iubesc familia, îmi iubesc ţara, sunt un liberal convins„. (15 mai 2017)

Ludovic Orban are 56 de ani și a intrat în politică în anul 1992, ca membru al PNL – Aripa Tânără. Din 2017 este președintele partidului. Aproape 10 ani a fost consilier local și apoi viceprimar al Capitalei.

În aprilie 20017 a devenit ministru al Transporturilor, în Guvernul Tăriceanu II.

Este perioada marcată de scandalul iscat în urma accidentului provocat de Orban în Capitală, când a lovit cu mașina un autoturism, dar și o fată de 14 ani. Apoi a plecat de la locul faptei și a anunțat poliția abia după aproape 30 de ore. S-a ales cu permisul suspendat, dar nu și cu începerea urmăririi penale, deoarece victima a avut nevoie de mai puțin de 10 zile de îngrijiri medicale.

Ludovic Orban a scăpat nevătămat din alt accident rutier în 2015, când s-a răsturnat cu mașina pe șosea, în județul Iași.

În 2016, PNL l-a fost desemnat pentru a treia oară candidat la Primăria Bucureştiului. A fost pus însă sub acuzare de DNA pentru ca şi-ar fi folosit funcţia şi ar fi cerut 50.000 de euro de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu ca să îşi susţină campania electorală.

Până la urmă a fost achitat.

Ludovic Orban a fost vizat și de acuzații în legătură cu modernizarea Transalpinei. Liderul liberal a declarat însă că nu a fost chemat în instanță.

Presa a scris și despre apropierea dintre Ludovic Orban și Dinu Patriciu, cunoscut pentru sponsorizarea unor politicieni.

Premierul desemnat s-a remarcat și ca dansator, cântăreț și iubitor de animale.

Ludovic Orban este fratele mai mic al lui Leonard Orban, fost comisar european pentru Multilingvism și fost ministru al Afacerilor Europene. Mama celor doi este româncă, iar tatăl de etnie maghiară.

De profesie inginer, Ludovic Orban este căsătorit și are un copil.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite