Ludovic Orban, după videoconferința cu prefecții: Fiecare instituție să fie prezentă cu toate efectivele disponibile în prima linie a bătăliei cu noul coronavirus

Premierul Ludovic Orban a avut o videoconferință, la care au participat prefecții și oficialii instituțiilor implicate în lupta contra COVID-19. El a spus că le-a cerut tuturor să fie prezenți „cu toate efectivele în prima linie a bătăliei împotriva răspândirii noului coronavirus”.

17 Iulie 2020, 15:38 (actualizat 17 Iulie 2020, 16:08) Știrile TVR |
Premierul Orban, declarații

 

„Am organizat o videoconferință cu toți prefecții și toate instituțiile statului care sunt implicate în bătălia împotriva epidemiei de coronavirus. Am dat un mesaj de concentrare, de mobilizare, de responsabilitate. Am solicitat fiecărei instituții să fie prezentă cu toate efectivele disponibile în prima linie a bătăliei, să se organizeze eficient”, a spus Orban, după întâlnirea on-line.
Șeful Executivului a punctat că le-a cerut prefecților să sancționeze toate încălcările legii privind protecția sanitară.
„Prefecților le-am cerut să facă operative zilnice pentru a impune toate măsurile necesare pentru a lupta în mod eficient contra răspândirii virusului, pentru a sancționa toate încălcările de la regulile de protecție sanitară și de a dispune toate măsurile, pentru a face față oricărei provocări”, a adăugat Orban.
Joi seara a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern prin care se prelungește starea de alertă cu alte 30 de zile.

 

 

 

Sfatul premierului pentru românii infectați cu coronavirus este să se interneze în spital și să stea cel puțin cinci zile, pentru a putea fi evaluați corespunzător. El a precizat că virusul provoacă agravări bruște ale stării de sănătate având uneori evoluții fulminante.

„Orice om diagnosticat cu COVID are nevoie de o investigație medicală. Sunt evoluții fulminante. (...) Sfatul meu pentru români să stea măcar 5 zile, nu doar 48 de ore, să fie urmărite, să facă analize mai aprofundate, pentru a fi în afara oricărui pericol”, a spus Orban.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 19°C
IASI 13°C 8°C
CLUJ 12°C 15°C
CONSTANTA 18°C 20°C
CRAIOVA 13°C 15°C
BRASOV 15°C 17°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI