Președintele Consiliului Județean a început demersurile pentru acreditarea heliportului din Bistrița-Năsăud. Totul depinde acum de Ministerul Sănătății. În plus, la spitalul județean de Urgență din Bisitrița-Năsăud se vor face și angajări pentru ca heliportul să nu ducă lipsă de specialiști.
Heliportul Spitalului Județean de Urgență din Bisitrița-Năsăud este pregătit aproape sută la sută să primească primele elicoptere SMURD.
Astfel, în cazul unor transferuri în zona Transilvaniei, timpul de acțiune se vă reduce la jumătate.
În ultimii trei ani, la Spitalul Județean din Bistrița Năsăud au fost angajați aproximativ 70 de specialiști, iar echipa se va mări odată cu acreditarea heliportului.
Autoritățile speră că autorizația de funcționare să se dea cel târziu la sfârșitul acestei ierni. Investiția se ridică la un milion și jumătate de euro, fonduri exclusiv din bugetul propriu al Consiliului Județean Bistrița Năsăud.