Lucrările de reabilitare a Vilei Elisabeta, clădire emblematică a Băilor Herculane, ar putea demara anul acesta

5 februarie 2021, 10:09

După Revoluție, clădirea a intrat însă într-o degradare continuă, iar un proiect de reabilitare eșuat în 2012 nu a putut să-i dea strălucirea. Refăcută parțial, a rămas ulterior pradă ruinelor. Așa este și astăzi, după cum constată și turiștii care vin la Băile Herculane.

În 2016, primăria a încercat să atragă fonduri europene, dar nu a reușit.

Anul trecut, însă, instituția a câștigat un proiect de finanțare cu fonduri norvegiene.

După ce va fi reabilitată, clădirea va redeveni casă de cultură, dar și muzeu, în care vor fi amplasate exponate care au fost martore întâlnirii istorice dintre împărăteasa Austriei și suveranii României.

Contractul de finanțare a fost semnat, iar lucrările ar putea începe în acest an.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite