Coșmarul șoferilor care circulă pe drumul ce leagă Timișoara de Moșnița Nouă e departe de a se încheia. Răbdarea oamenilor este pusă la încercare deja de mai bine de 4 luni de zile, dar lucrările au început să avanseze. Cert este că bucata de drum decopertat pe care se circulă infernal este acum mai scurtă. O veste mai bună vine pentru timișenii care merg în Banatul Montan să își petreacă timpul liber sau care circulă de obicei pe ruta Timișoara-Reșița. A fost semnat un parteneriat pentru dezvoltarea infrastructurii.
Drumul care leagă Moșnița Nouă de Timișoara este unul dintre cele mai aglomerate. Chiar și acum, când comuna este în carantină, dimineața și după-amiaza se circulă foarte greu.
Lucrările pe acest tronson au început în luna august. Trotuarul, pistele de biciclete, rigolele de scurgere a apei și stratul de legătură de asfalt sunt executate în proporție de 40-50% în acest moment, iar umplutura cu piatră spartă în proporție de 80%.
Autoritățile au verificat stadiul lucrărilor. Potrivit lor, dincolo de unele probleme privind asistența tehnică, probleme cărora li se va găsi rezolvare în următoarele săptămâni, șantierul se desfășoară în condiții normale și va fi finalizat după ieșirea din iarnă.
Tot la partea de dezvoltare a infrastructurii, autoritățile din Timiș și Caraș-Severin au semnat o colaborare pentru dezvoltarea a 5 mari proiecte.
Printre proiectele mari de infrastructură care vor fi realizate cu bani europeni se numără modernizarea căii ferate dintre Timișoara și Reșița, un drum care se lege Reșița de autostrada A1 și lărgirea la 4 benzi a drumului dintre Timișoara și Buziaș.