Lucian Bode, după ce legendele din fotbal au stat la tribuna a II-a și politicienii la VIP, la meciul de la EURO 2020: Sunt nemulţumit de modul în care UEFA s-a raportat la generaţia de aur şi la Guvern

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, că este nemulţumit de modul în care UEFA s-a raportat la Guvern şi la fotbaliştii generaţia de aur în ceea ce priveşte repartizarea locurilor la meciul Austria - Macedonia de Nord disputat pe Arena Naţională.

15 Iunie 2021, 16:45 (actualizat 15 Iunie 2021, 17:36) |
EURO 2020 la Bucuresti. Austria - Macedonia de Nord
EURO 2020 la Bucuresti. Austria - Macedonia de Nord
EURO 2020 - 2021

Potrivit presei, o serie de politicieni, printre care şi Ludovic Orban, ar fi ocupat fotoliile VIP, la meciul de duminică, în timp ce foşti mari fotbalişti, precum Gheorghe Hagi, Gică Popescu ori Dorinel Munteanu, ar fi fost trimişi de FRF să urmărească meciul de la tribuna a II-a.

"Sunt nemulţumit de modul în care UEFA s-a raportat la Guvernul României şi acest lucru l-am transmis la ultima şedinţă de Guvern. Am primit o invitaţie pe care am onorat-o fără să ştiu unde se află, m-am aşezat pe locul unde mi s-a indicat şi nu ştiam cine este invitat în tribuna oficială, cine este în tribuna a doua. În legătură cu modul în care s-a raportat UEFA la Guvernul României, în ultima şedinţă de Guvern, noi am adoptat câteva măsuri la propunerea Ministerului Transporturilor, în sensul în care Guvernul şi-a asumat ca obligaţie în organizarea Campionatului European de fotbal decontarea contravalorii transportului public pentru toţi suporterii care vor veni la aceste meciuri. În schimb, UEFA s-a raportat la Guvern transmiţându-le că au două sau trei bilete pentru acest meci. În consecinţă, mi s-a părut incorect modul în care s-a raportat atât la generaţia de aur, cât şi la Guvernul României", a afirmat Bode, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres

Ministrul de Interne a adăugat că nu ştie exact ce miniştri au fost prezenţi la meci, dar este o chestiune de respect reciproc: "Nu ştiu cine a participat la meci. Ştiu că a fost prezent domnul vicepremier, domnul ministru Aurescu, domnul ministru Nazare, domnul ministru Novak şi eu. E o chestiune de respect reciproc şi acest lucru l-am transmis. Într-o discuţie pe care am avut-o cu Gică Popescu, vineri, într-o deplasare la Cluj, când m-am întâlnit cu domnia sa, am vrut să-i spun că respect foarte mult modul în care am colaborat cu domnia sa în calitate de consilier al prim-ministrului responsabil cu organizarea EURO 2020. (...) Şi Gică Popescu îmi spunea, la discuţia pe care am avut-o la Cluj, că şi domnia sa şi-a cumpărat un bilet. Şi i-am spus că ne vedem la meci, fără să ştiu unde are domnia sa loc şi unde aveam eu loc", a explicat Lucian Bode.

Ministrul de Interne a menţionat că organizator al evenimentului este UEFA, iar invitaţia a primit-o de la Federaţia Română de Fotbal.

"Ştiţi foarte bine că locurile au fost repartizate. Gică Popescu a stat la tribuna de vizavi, de unde să ştiu eu cine stă. Eu m-am uitat în stânga şi în dreapta şi m-am aşezat pe locul în care am fost trimis", a explicat Lucian Bode.

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 17°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 14°C 13°C
CONSTANTA 14°C 15°C
CRAIOVA 15°C 18°C
BRASOV 12°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI