Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și-a depus demisia din funcție, joi, în jurul orei 11.00, deși miercuri declara că nu își va da demisia decât dacă îi cere partidul. După demisia sa postul rămâne vacant și va putea fi numit deputatul PSD, Mircea Drăghici.
ACTUALIZARE Lucian Șova a confirmat că și-a depus demisia din funcție.
“Mi-am depus demisia la 10:48, e înregistrată la Cabinetul premierului. Sunt om de onoare”, a declarat Lucian Șova, prezent la ședința comună de guvern Romania-Republica Moldova.
Liderii PSD au stabilit miercuri în ședința de Comitet Executiv ca Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici să rămână propunerile pentru Ministerul Dezvoltării, respectiv, cel al Transporturilor. Titulari posturilor nu au fost revocaţi însă de şeful statului.
Ca să nu aibă încă o surpriză de la președinte, social democrații le-au cerut miniștrilor Dezvoltării, Paul Stănescu, și Transporturilor, Lucian Șova, să demisioneze. Totuși, premierul Dăncilă s-a abținut la vot. Paul Stănescu a răspuns într-un comunicat că își va face propria analiză, precizând însă că a fost umilit.
ropus la Transporturi, Mircea Drăghici a recunoscut că inițial a avut rețineri. Acum spune însă că e hotărât și că știe deja care sunt principalele motive pentru care România nu are suficiente autostrăzi.
Pe de altă parte, Liviu Dragnea a ținut să dezmintă orice zvon că s-ar fi opus ca Olguța Vasilescu să preia ministerul Dezvoltării și că o percepe că pe o amenințare la adresa lui în partid.