Liban: Luarea de ostatici de la o bancă s-a încheiat fără victime, după ce agresorul a primit o parte a banilor blocaţi

11 august 2022, 19:09

ACTUALIZARE, ORA 22.00 O luare de ostatici dintr-o agenţie bancară din Beirut a luat sfârşit joi fără victime, după ce autorităţile au convenit să-i permită atacatorului acces parţial la banii din contul său în schimbul eliberării celor şase ostatici, relatează Reuters.

Bassam al-Sheikh Hussein, în vârstă de 42 de ani, a intrat în agenţia Băncii federale a Libanului din cartierul Hamra din vestul Beirutului cu o armă de foc, cu puţin timp înainte de prânz, a declarat o sursă din domeniul securităţii pentru Reuters.

„El a cerut acces la cei circa 200.000 de dolari pe care îi avea în contul său bancar. Când angajaţii i-au respins cererea, el a început să ţipe că are rude în spital. Apoi a scos pistolul”, a spus sursa citată.

Luarea de ostatici s-a încheiat după şase ore, când banca a fost de acord să-i dea bărbatului în jur de 30.000 de dolari, au declarat media sora lui şi şeful unei asociaţii bancare. Nu se ştie pentru moment dacă acordul prevede şi acuzaţii penale.

Unii dintre clienţii băncii au reuşit să fugă înainte ca el să închidă uşile, a spus aceeaşi sursă.

Cel puţin un bărbat în vârstă a fost eliberat din bancă din cauza vârstei sale şi negociatorii guvernului au fost trimişi să înceapă negocieri cu autorul luării de ostatici, a precizat Ministerul de Interne.

Au rămas şase ostatici, între care un client şi cinci angajaţi ai băncii. Postul libanez Al-Jadeed a relatat că cel puţin două focuri de armă s-au tras în timpul celor şase ore, cât a durat criza ostaticilor.

În timpul crizei, o mulţime s-a adunat în faţa băncii, mulţi dintre oamenii prezenţi scandând „Jos cu regulile băncilor!”.

După ce criza financiară a lovit Libanul în 2019, băncile libaneze au limitat retragerile bancare pentru majoritatea depunerilor, ceea ce a făcut ca trei sferturi din populaţie să aibă mari dificultăţi de supravieţuire.

Băncile susţin că fac excepţii pentru cazuri umanitare, printre care şi îngrijiri medicale, dar depunătorii şi reprezentanţii lor susţin că aceste excepţii sunt rareori permise, notează Reuters.

 

––––––––––––––

El are în cont 200 de mii de dolari și spune că are nevoie de bani pentru că mai mulți membri ai familiei sunt bolnavi în spital. Negociatorii încearcă să-l convingă pe bărbat să se predea.

De trei ani, din cauza gravei crize financiare care afectează șara, băncile nu le permit oamenilor să-și retragă economiile. Moneda națională a pierdut peste 90% din valoare și circa 80% din populație a fost aruncată în sărăcie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite