Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
PREMIER LEAGUE

Louis van Gaal-noul antrenor al lui Manchester United. Ryan Giggs s-a retras din activitate

Clubul Manchester United a anunțat oficial că noul antrenor al echipei este olandezul de 62 de ani Louis van Gaal, actualul selecționer al Olandei.

Manchester United, campioana din sezonul trecut, a încheiat sezonul pe locul al șaptelea, cea mai slabă clasare din 1990, an în care au încheiat campionatul pe locul al 13-lea.

19 Mai 2014, 20:21 |
Louis van Gaal

"Prin Louis van Gaal ne-am asigurat serviciile unuia dintre cei mai mari manageri din fotbalul actual. El a realizat multe lucruri în carieră, iar Old Trafford îi va oferi ocazia să scrie noi pagini în povestea echipei Manchester United", a spus vicepreşedintele executiv al Manchester United, Ed Woodward.

Patru jucători de la Manchester United vor participa la Campionatul Mondial din Brazilia, în timp ce unul este rezervă.

Louis van Gaal se află la prima experiență în fotbalul englez, după ce a câștigat 8 trofee majore cu Ajax Amsterdam (inclusiv Cupa UEFA, în 1992, Liga Campionilor, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală, în 1995), titlul (1998, 1999), Cupa Spaniei (1998) și Supercupa Europei (1997) cu FC Barcelona, titlul, Cupa și Supercupa Germaniei cu Bayern Munchen, în 2010. De asemenea, a cucerit al patrulea său titlu de campion al Olandei cu AZ Alkmaar (2009).

Louis van Gaal va fi ajutat de Ryan Giggs (assistant manager), în timp ce antrenori secunzi vor fi Frans Hoek şi Marcel Bout.

Manchester United a început sezonul cu David Moyes pe banca tehnică, dar acesta a fost demis în 22 aprilie.

Tot luni, Ryan Giggs (40 de ani) și-a anunțat retragerea din activitatea de fotbalist profesionist, pentru a-și dedica timpul activității de antrenor secund al echipei.

"Astăzi este o zi fantastică pentru Manchester United. Louis van Gaal este o numire foarte bună şi daţi-mi voie să vă spun cât de încântat sunt că pot lucra cu cineva de calibrul său.

Aş vrea să profit de ocazie să îmi anunţ retragerea din activitatea profesională şi să încep un nou capitol interesant din viaţa mea, ca manager secund al Manchester United. Sunt foarte mândru, onorat şi norocos să reprezint clubul în lume de 963 de ori şi Ţara Galilor de 64 de ori.

Visul meu a fost întotdeauna să joc pentru Manchester United, şi chiar dacă mă întristează, nu o să mai îmbrac tricoul echipei ca jucător. Deja mi-am împlinit visul să joc alături de unii dintre cei mai mari jucători din lume, să joc sub comanda incredibilului manager Sir Alex Ferguson şi cel mai mult, să joc pentru cei mai mari fani din lume".

Ryan Giggs nu a jucat decât la Manchester United de-a lungul carierei sale, după ce doi ani de juniorat la Manchester City (1985-1987). Alături de ”Diavolii Roșii”, a cucerit 34 de trofee, printre care două Ligi ale Campionilor, 13 titluri de campion, patru Cupe ale Angliei, patru Cupe ale Ligii, 9 supercupe ale Angliei, o Supercupă UEFA, o Cupă Intercontinentală şi un Campionat Mondial al cluburilor.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 3°C
IASI 1°C 0°C
CLUJ -1°C 1°C
CONSTANTA 4°C 8°C
CRAIOVA 3°C 1°C
BRASOV 1°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Ianuarie 2019, 06:57
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-01-2019
Deschidere: 7184.84
Maxim: 7316.45
Mimim: 7184.84
Variatie: 0.23%
TLV
1.81
0%
BRD
11.00
0%
FP
0.85
1.66%
SNN
7.92
3.7%
SNG
28.55
0.53%
TGN
333.50
4.35%
SNP
0.31
1.78%
DIGI
25.20
2.57%
CMP
0.96
11.19%
SIF5
2.09
0%
ARHIVĂ ȘTIRI