Criza Brexit este principala temă de discuţie la Bruxelles, unde s-au deplasat atât premierul britanic, Theresa May, cât şi liderul opoziţiei laburiste. Jeremy Corbyn va analiza cu Michel Barnier, negociatorul Uniunii pentru Brexit, un aşa numit plan alternativ. Londra a cerut oficial o amânare a divorţului până pe 30 iunie, fără să clarifice ce vrea de fapt. Cererea trebuie aprobată în unanimitate de liderii celor 27 de state ca sa devină operaţională.
Premierul Theresa May vrea să ducă la capăt Brexitul, în condițiile în care în Parlamentul britanic nu s-a degajat o soluție după respingerea acordului negociat cu Bruxellesul.
A trimis o scrisoare președintelui Consiliului European în care a cerut oficial amânarea Brexitului cu 3 luni.
Theresa May a spus că, personal, se limitează la această perioadă, ceea ce înseamnă că în cazul prelungirii crizei poate părăsi funcția.
Până acum Parlamentul a făcut totul ca să evite o alegere. Moţiune după moţiune şi amendament după amendament au fost depuse fără ca Parlamentul să decidă ce vrea de fapt. Toţi deputaţii au spus ce nu vor.
UE nu mai poate face concesii, iar săptămâna aceasta nu se va decide amânarea, au declarat oficiali europeni.
Theresa May are în plan să propună pentru a treia oară în Parlamentul britanic Acordul Brexit cu unele modificări. Nu e clar când va face acest lucru și, în principiu, analiștii susțin că va fi un nou eșec.
Criza pare una fără ieșire, cu 9 zile înaintea datei prevăzute pentru Brexit.
Premierul britanic nu vrea o amânare a divorțului care să implice participarea țării la europarlamentarele din mai, pentru că acest lucru ar însemna un eșec al referendumului pentru Brexit din 2016.
În aceste condiții revine în prim plan varianta Brexitului dur, fără Acord. Cu sau fără amânare.