Londra: Camera Comunelor a votat amânarea Brexit-ului cu trei luni și a respins organizarea unui al doilea referendum privind ieșirea Marii Britanii din UE

14 martie 2019, 20:08

Cu două săptămâni înainte de data la care Regatul Unit urma să iasă  din Uniune (29 martie), parlamentarii britanici au decis să ceară amânarea ieșirii din UE, cu 412 la 202 voturi.

Acest lucru se poate însă doar în condițiile unui acord, singurul existent fiind deja respins de două ori. Marțea viitoare, Theresa May va încerca din nou să obțină votul parlamentarilor.

După decizia de joi  seara, liderul opoziției laburiste este însă clar: „Ultimele zile au crescut responsabilitatea de pe umerii premierului. În primul rând, trebuie să accepte public că atât acordul ei, cât şi ieşirea fără acord, pur şi simplu nu mai sunt opţiuni valabile. Şi în al doilea rând că trebuie să propună o legislaţie care să schimbe data de 29 martie ca dată pentru Brexit”, a declarat Jeremy Corbyn, liderul opoziției laburiste.

Laburiștii au avansat și ideea unui nou referendum, precum și preluarea de către Parlament a controlului asupra procedurii de Brexit, ambele respinse.

Matt Hancock, ministrul Sănătății, parlamentar conservator:  Personal, susţin cu tărie acordul premierului şi să punem în practică rezultatul referendumului, şi aş prefera să facem asta pe 29 martie ca să terminăm odată şi să ne vedem şi de alte treburi.

Dacă planul Theresei May primește săptămâna viitoare undă verde, șefa guvernului poate merge la Bruxelles să ceară amânarea Brexitului până pe 30 iunie.

Dacă acordul este respins și a treia oară, va cere de la europeni un răgaz și mai mare. În amble cazuri, două lucruri sunt clare: Marea Britanie trebuie să participe la alegerile europarlamentare și orice amânare trebuie aprobată de toate cele 27 de state membre UE.

Ieșirea Marii Britanii fără un acord este scenariul cel mai puțin dorit de Bruxelles, iar președintele Consiliului European, Donald Tusk, a transmis încă de joi dimineața că favorizează ideea unei amânări de durată. Primele discuții în acest sens se vor purta la Consiliul  European de Primăvară, programat pentru zilele de 21 și 22 martie.

Votul de joi seara vine în contextul în care Parlamentul Marii Britanii a respins cu o majoritate clară ieșirea din Uniunea Europeană fără un acord de retragere.

Parlamentarii au respins declanșarea unui nou referendum, cu 334 de voturi, față de doar 85 pentru.

ACTUALIZARE Theresa May a primit votul pentru a cere Uniunii Europene o amânare a Brexit-ului. 412 de deputați din Camera Comunelor au votat pentru amânare și 202 împotrivă.

ACTUALIZARE Parlamentarii britanici au respins un amendament care cerea organizarea unui al doilea referendum, cu 334 de voturi la 85. De asemenea, Camera Comunelor a refuzat să preia de la Guvern controlul asupra procedurii Brexit.

Este pentru prima dată când Camera Comunelor ia o poziţie clară în problema organizării unui al doilea referendum privind Brexitul.

După ce a fost învinsă de două ori în Camera Comunelor, Theresa May speră totuși să obțină un vot favorabil a treia oară, înainte de a cere Uniunii o amânare.

Aflat la București, unde participă la Comitetul Regiunilor, negociatorul șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a recunoscut că acordul de 500 de pagini nu a fost ușor de citit: „Nimeni nu are de câştigat de pe urma Brexitului. Nu aduce nici o valoare în plus şi nimeni nu m-a convins până acum că există ceva bun în Brexit.”

Acordul, respins deja de două ori, ar putea fi supus unui nou vot, săptămâna viitoare. Moțiunea propusă de premierul May pentru amânarea Brexitului conține 4 amendamente: amânare până pe 20 martie, amânare pe o perioadă mai lungă, căutarea unor alternative, organizarea unui nou referendum.

Opțiunea pentru o amânare a Brexitului pe termen scurt, până la sfârșitul lui iunie, dacă până pe 20 martie Camera Comunelor votează totuși un acord. Dacă impasul nu este totuși depășit, deputații pot opta pentru o perioadă mai lungă. Orice amânare însă trebuie aprobată și de liderii europeni, care se întâlnesc săptămâna viitoare la Consiliul European.

Frans Timmermans: „Multe state membre spun: da, vorbiţi de o amânare, dar ce veţi face cu ea? La ce va duce? Cred că se justifică să le cerem britanicilor să clarifice acest aspect.”

Și în Uniunea Europeană, părerile sunt împărțite. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a avansat chiar ideea unei amânări a Brexitului cu cel puțin un an.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă