„Logica de joc video” care a făcut din satanism un produs politic folosit de regimul Putin în războiul său împotriva Ucrainei. Analiza unui reputat cercetător

Aparent, da.

La 4 noiembrie, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care cu doar 15 ani în urmă era președintele reformist și pasionat de gadgeturi în care liberalii țării își puneau puținele speranțe rămase, a ținut un discurs demn de un atentator sinucigaș în devenire:

„Ascultăm cuvintele Creatorului în inimile noastre și ne supunem lor. Aceste cuvinte ne dau scopul nostru sfânt. Scopul de a-l opri pe conducătorul suprem al iadului, indiferent de numele pe care l-ar folosi – Satana, Lucifer sau Iblis.”

După cum notează Artem Efimov în excelenta sa contribuție la buletinul informativ în limba rusă „Signal” al Meduza, liderul cecen Ramzan Kadîrov a fost cel care, în timp ce aparent lucra la negru ca demonolog pe canalul său Telegram, a cerut „desatanizarea” Ucrainei. Acesta este genul de limbaj cu care ne-am obișnuit din partea lui Kadîrov, care se revoltă împotriva „shaitanilor” atât de des încât ar putea la fel de bine să fie unul dintre cuvintele ciudate de umplutură care îi condimentează majoritatea propozițiilor. Nu numai că îl așteptăm pe satana de la Kadîrov – suntem dezamăgiți dacă uită să-l menționeze.

Dacă atât musulmanul Kadîrov, cât și ortodoxul rus Medvedev se războiesc cu satana, atunci nu este vorba doar de o simplă problemă de contopire între Biserica Rusă (ortodoxă) și stat. Nu este nevoie să crezi în Dumnezeu pentru a-ți face griji în privința satanei (deși acest lucru ajută cu siguranță).

Statele Unite au fost asaltate de valuri de isterie cu influențe demonice încă de la faimoasa Panică satanică din anii 1980, când o confluență de părinți îngrijorați, „experți” și personalități din mass-media au transformat câteva acuzații nebunești de așa-zis „abuz ritualic satanic” într-o amenințare care a bântuit școlile și centrele de îngrijire de zi din America. Uniunea Sovietică, oficial atee, a fost scutită de acest val special de isterie, dar, după cum subliniază Efimov, panica morală legată de noile mișcări religioase („culte”) din anii 1990 a adus satanismul în conștiința populară rusă.

Până în anii 2000, activiștii asociați cu Biserica Ortodoxă Rusă îi vânau pe sataniști în stânga și în dreapta. Și au implicat guvernul ori de câte ori a fost posibil. Atunci când Departamentul de Educație din Moscova a interzis Halloween-ul în școlile din oraș, a susținut că sărbătoarea promova un „cult al morții” și a subliniat preocupările legate de „ritualurile sectelor religioase cu orientare satanică”. Popularitatea francizei Harry Potter a pus poliția moralității în funcțiune. În decembrie 2002, o femeie a depus o plângere la Parchetul din Moscova împotriva Rosmen, editorul lui Harry Potter, pentru „propagandă ocultă” (procurorii au refuzat să o acuze pe Rosmen, din cauza lipsei de dovezi).

Ceva se răspândea în Rusia de la prăbușirea URSS, dar nu era satanismul: era cruciada împotriva satanismului.

Aceasta este o mișcare care a depășit granițele bisericii și ale statului cu mult înainte de invazia din 2022 în Ucraina.

Demonizarea „cultelor” în anii 1990 a fost un pas important, dar abia în ultimul deceniu atât savanții, cât și actorii de stat s-au complăcut într-o alunecare crucială între religios și politic. Centrul pentru combaterea extremismului, înființat în 2008, combate atât opoziția politică, cât și organizațiile religioase nerecunoscute, făcându-le în mod tacit „amenințări” echivalente. În 2020, Roman Silantev, unul dintre cei mai importanți experți în combaterea noilor mișcări religioase, a publicat o carte intitulată Distructologie, care oferă justificarea ideologică a activității Centrului. Pentru Silantev, mișcările politice și sociale indezirabile, cum ar fi schemele piramidale, grupurile „fasciste” și „antifasciste”, și chiar pensionarii care insistă că URSS încă mai există, sunt structural exact precum „cultele totalitare”. De aici până la satanism nu mai este decât un pas mic.

De la 24 februarie, rușii nemulțumiți își pun o întrebare sinistru de ironică: „Deci, acum suntem Coreea de Nord sau Iran?” Dacă țara se luptă în mod explicit cu satana, atunci Iranul pare a fi un pariu mai bun. Dar ironia este și mai profundă. Există ceva în a-l căuta pe satana după fiecare colț, ceva suspect de… american.

Ascensiunea mișcării anti-secte din Rusia și lupta fundamentalistă împotriva culturii seculare fac parte dintr-o conductă ideologică care ne duce înapoi la însuși Marele Satana, organizațiile americane de extremă dreapta și evanghelice care manifestau un interes puternic pentru spațiul post-sovietic chiar înainte ca Fox News să devină canalul american preferat al televiziunii ruse.

Toate acestea sugerează că nu ar trebui să luăm zelul antisatanic al statului rus la valoarea lui nominală. Și totuși, ceva din războiul Rusiei din Ucraina a activat în mod repetat forțele teocratice și reacționare. În noiembrie 2014, unul dintre liderii militari ai autoproclamatei „Republici Populare Lugansk” a anunțat că intenționează să interzică femeilor să intre în baruri. („Este timpul să vă amintiți că sunteți rusoaice! Amintiți-vă de spiritualitatea voastră!”).

Este foarte puțin probabil ca Medvedev, Putin sau oricine de la vârful guvernului rus să creadă că se luptă cu satana, dar ceea ce cred ei nu contează atât de mult. Ei oferă o structură de permisiune fanaticilor. La fel cum putinismul a fost întotdeauna un amestec delicat calibrat de inițiative de sus în jos și răspunsuri la sentimentele mai beligerante din societatea rusă, tot așa și acest vocabular satanic este atât rezultatul logic al deceniilor de panică morală, cât și cea mai recentă (și posibil ultima) stratagemă retorică din partea unui regim care s-a pus singur la colț.

Escaladarea de la homosexuali la naziști și la satana urmează un fel de logică de joc video: menținerea jucătorilor implicați înseamnă găsirea unor căpetenii din ce în ce mai mari cu care aceștia să se lupte. Dar unde te poți duce după satana? Mulți speră că liderii Federației Ruse nu trasează un curs deliberat apocaliptic, în ciuda discuțiilor tulburătoare despre războiul nuclear și despre rușii care „merg în rai, în timp ce dușmanii lor doar vor crăpa”. Dar atunci când dușmanul tău este satana, nu prea mai există loc pentru negocieri, retragere sau capitulare.

Toate acestea sperie de moarte pe oricine este atent. Totuși, există un motiv de speranță: dacă există vreun lider mondial care trebuie că are o experiență vastă în a face pact cu diavolul, acela este Vladimir Putin.