Locurile de joacă din Galaţi au fost închise! Din 157, doar unul are autorizaţie de funcţionare
Inspectorii de la protecţia consumatorilor din Galaţi au constatat că din cele 157 de spaţii special amenajate pentru copii, doar unul avea autorizaţie de funcţionare, emisă de primărie. Legea îi obligă pe administratori, de obicei primăriile, să afişeze panouri cu informaţii complete despre producătorul echipamentelor de joacă, valabilitatea acestora şi categoriile de vârstă pentru care sunt destinate. În 40% dintre cazuri, aceste panouri lipseau.
În ciuda avertismentelor, părinţii continuă să-şi aducă în parcuri copiii.
Primăria Galaţi se apără şi spune că a contestat în instanţă decizia inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor.
Parcurile rămân oficial închise până când administratorii vor lua măsurile cerute de lege. O interdicţie greu de respectat, pentru părinţii şi bunicii care nu au unde să-i ducă pe cei mici să se joace.