Locuitorii de pe Coasta de Vest a SUA vor putea primi avertizare timpurie la cutremur pe telefonul mobil

Seismograf
Seismograf
5 mai 2021, 21:19

După mai mulţi ani în care sistemul s-a aflat în dezvoltare, utilizatorii de telefonie mobilă din statul Washington, din nord-vestul ţării, au obţinut în cele din urmă acces la sistemul de avertizare timpurie la cutremur prin alerte transmise pe telefonul mobil.

Acest sistem a fost lansat la Los Angeles, în 2018, şi a fost extins în restul Californiei la sfârşitul anului 2019.

În martie, utilizatorii de telefoane mobile din Oregon, învecinat cu statul Washington, au început să primească acces la sistemul de alerte timpurii la cutremur.

Demarţi, toţi utilizatorii de telefoane mobile de pe Coasta de Vest, de la frontiera canadiană până la frontiera mexicană, sunt eligibili să primească avertismente timpurii, cu o perioadă cuprinsă între câteva secunde şi chiar mai mult de un minut până la resimţirea seismului.

Funcţionarea acestui sistem se bazează pe faptul că viteza sistemelor actuale de comunicaţii este superioară vitezei de propagare a undelor seismice.

”Acum, toate cele trei state (Washington, Oregon, California – n.a.) vor primi alerte transmise către telefoane mobile”, a declarat Robert de Groot, seismolog la Institutul american de geofizică (USGS) şi responsabil de comunicare pentru sistemul său de avertizare timpurie ShakeAlert.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite