Locomotiva care a provocat accidentul din Galați, în urma căruia o persoană a murit și 3 au fost rănite, ieşise din pregătirea tehnică exact în dimineața zilei de sâmbătă. Este o informație confirmată chiar de ministrul Transporturilor, în prima sa conferință de presă după tragicul eveniment. În explicațiile date public, Sorin Grindeanu a vorbit despre subfinanțarea din domeniul feroviar.
Mai multe anchete se fac în paralel în urma accidentului feroviar de sâmbătă de la Galaţi. Cercetările scot la iveală noi informații.
Traian Preoteasa, director CFR Călători: "Locomotiva în cauză are revizia făcută la 13 martie, are (...) pregătirea tehnică dinainte fusese făcută în aceeași dimineață, a făcut curse în aceeași zi, este într-un turnus, a fost să fie aici."
Procurorii au început deja audierile în acest caz.
Cătălin Constantinescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi: "Efectuăm cercetări în cauză cu privire la săvârșirea a două infracțiuni - art. 192 Cod Penal, ucidere din culpă, respectiv 330 Cod penal, adică neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă a acestora. (...) Există posibilitatea să fi existat o serie de defecțiuni tehnice, la fel cum există și posibilitatea de a fi existat o eroare umană."
Cei care vor stabili exact ce s-a întâmplat în seara de sâmbătă sunt investigatorii AGIFER.
Laurențiu Dumitru, directorul Agenției de Investigare Feroviară Română: "Ceea ce știm fără niciun fel de dubiu până în acest moment este că s-a produs o accelerare a locomotivei în procesul de manevrare pentru a se lega la vagonul cu care trebuia să formeze un tren de călători. Motivele care stau în spatele acestui comportament nu le-am putut identifica încă. Este o chestiune care va dura. Trebuie să strângem toate datele de la fața locului, trebuie să facem şi nişte probe, niște încercări, trebuie să luăm toate documentele de la cei implicați."
Între timp, şi Inspectoratul Teritorial de Muncă face verificări.
Sindicaliştii, șefii din CFR şi ministrul Transporturilor dau la unison vina pe subfinanțare și pe lipsa investițiilor în infrastructură.
Rodrigo Maxim, lider sindical: "Din anul 2011, nu s-a mai dat un leu pentru investiții în materialul rulant. Nici la CFR Călători, la niciun operator de transport feroviar de călători."
Abia anul acesta ar urma să fie aduse în România primele trenuri moderne din cele 37 achiziționate, a anunțat ministrul Transporturilor. Se așteaptă depunerea de oferte și pentru 16 locomotive electrice noi, în timp ce alte 52 mai vechi vor fi modernizate.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: "De zeci de ani, și subliniez acest lucru, acest sistem a fost subfinanțat, și nu doar subfinanțat, și asta este o realitate pe care nu avem cum să o negăm. (...) Sunt zeci de ani, cam 20, de când nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren nou în România."
În accidentul feroviar de sâmbătă o persoană a murit și 3 au fost rănite. Dintre acestea, două sunt încă în spital.