Incendiul a izbucnit în blocul din comuna Chiajna din cauza unui scurt-circuit produs la ultimul nivel al imobilului, spun surse din anchetă. Este o primă ipoteză pentru care se fac cercetări amănunţite. Până la stabilirea vinovatului, zeci de familii au rămas pe drumuri şi cu multe din bunuri făcute scrum. A fost o noapte grea. Oamenii s-au întors astăzi acasă în încercarea de a-şi recupera o parte din bunuri. Marius Popescu a stat de vorbă cu ei şi ne aduce mai multe informaţii.
Vieţile a zeci de oameni care au locuit până ieri în blocul dinstrus de incendiu la Chiajna s-au schimbat dramatic.
După trecerea nopții, mulți au revenit în apartamente pentru a vedea dacă a mai rămas ceva de recuperat din casele arse.
Locatarii de la etajele inferioare și-au adunat mobila și electrocasnicele peste care s-a scurs apa folosită pentru anihilarea flacărilor.
Blocul era deja inspectat de echipe de pompieri şi polițiști.
Mai mulți voluntari au sărit în ajutorul celor rămași fără case în prag de iarnă.
Autoritățile au oferit ajutor sinistraților și așteaptă ca anchetatorii să încheie verificările.
Surse autorizate spun că incendiul ar fi izbucnit în urma unui scurtcircuit, produs la ultimul nivel al imobilului. Locatarii, mai ales acum, în perioada rece, s-au încălzit cu reșouri sau radiatoare.
De multe ori curentul electric s-a întrerupt în aceste zile. Energia electrică este furnizată în regim de șantier, nu există un transformator.
Dezvoltatorul a precizat că a făcut demersuri către compania de electricitate pentru a rezolva această situație, dar locatarii spun că nu au găsit nicio dovadă în acest sens.
Cele mai multe dintre cele 30 de familii afectate nu au asigurări pentru locuințele distruse în urma incendiului.