Localitate invadată de urși polari. Zeci de animale terorizează populația din zona arctică a Rusiei

14 februarie 2019, 15:39

Belushaia Guba este o mică localitate din arhipelagul Novaia Zemlia. Are 2.500 de locuitori, cei mai mulţi militari şi familiile acestora. În weekend, localitatea a fost atacată prin surprindere, invadată şi ocupată de urşi polari.

Sunt zeci de animale: masculi, femele şi pui. Unii au pătruns în case, alţii privesc în locuinţe pe ferestre. Cei mai mulţi urşi s-au adunat la groapa de gunoi a localităţii şi îşi dispută resturile de alimente.

“Soluţia ar fi sedarea lor şi transportarea cât mai departe. Dar, nimic nu ne poate garanta că nu se vor întoarce. Sunt suficient de inteligenţi pentru a-şi reaminti locurile unde au avut suficientă mâncare”, preciează Mihail Stishov, coordonator Fundaţia WW Arctica.

Animalele nu se mai tem de oameni şi caută cu disperare hrană. Din cauza încălzirii globale şi a topirii gheţurilor, urşii polari îşi pierd habitatul natural şi se mută în zonele locuite de oameni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite