Livrările vaccinului Pfizer/BioNTech către statele UE revin la normal de săptămâna viitoare, anunţă Comisia Europeană

Comisia Europeană a semnalat joi că se aşteaptă ca grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech să revină începând de săptămâna viitoare la ritmul de producţie planificat pentru vaccinul anti-COVID, după ce a diminuat recent numărul de doze de vaccin livrate statelor Uniunii Europene faţă de planul convenit, relatează agenţia EFE.

21 Ianuarie 2021, 16:18 (actualizat 21 Ianuarie 2021, 16:29) Știrile TVR |
Vaccinul Pfizer-BioNTech

''Începând de săptămâna viitoare, livrările continuă conform planului'', a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt pentru sănătate al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker.

Pfizer/BioNTech a anunţat săptămâna trecută că diminuează temporar cantitatea de vaccin livrată statelor UE, din cauza unor procese tehnice interne desfăşurate pentru creşterea capacităţii de producţie a vaccinului.

Compania farmaceutică a informat că vor exista întârzieri o săptămână, această săptămână în care suntem acum, dar pentru săptămâna următoare ar trebui să se revină la ritmul obişnuit al livrărilor şi, în pofida problemelor, Pfizer s-a angajat faţă de Bruxelles să livreze în luna martie dozele convenite iniţial, a mai spus purtătorul de cuvânt comunitar.

Dar el a subliniat că, deşi contractul este încheiat de Comisia Europeană în numele statelor membre ale UE, acestea din urmă sunt cele care gestionează direct cu compania farmaceutică livrările, întrucât guvernele sunt cele care îşi cunosc nevoile specifice.

(sursa: Agerpres)

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 26°C 30°C
CLUJ 25°C 22°C
CONSTANTA 23°C 24°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 24°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI