Liviu Dragnea: Nouă nu ne e frică de referendum. Nu vrem secţii separate pentru referendum şi alegerile europarlamentare, legea nu permite asta

28 martie 2019, 18:02

Liderul PSD a declarat că nimănui din PSD nu îi este frică de referendum și a precizat că nu vor fi secții diferite pentru alegerile europarlamentare și pentru referendum, pentru că legea nici nu permite acest lucru.

Liviu Dragnea a declarat că la întâlnirea pe care şeful statului a avut-o la Palatul Cotroceni cu reprezentanţi ai societăţii civile pe tema referendumului pentru justiţie, Klaus Iohannis a arătat încă o dată că el consideră instituţiile din sistemul de justiţie „ca fiind în subordinea preşedintelui”: „La întâlnirea de la Cotroceni, preşedintele Iohannis a arătat încă o dată că dumnealui consideră instituţiile din justiţia română ca fiind în subordinea preşedintelui.”

El a precizat că la acea întâlnire şeful statului le-a spus celor prezenţi că legile justiţiei „sunt făcute pentru a scăpa Dragnea de puşcărie”.  „Din fericire, majoritatea celor prezenţi au respins acest tip de abordare”, a adăugat liderul social-democrat.

Dragnea a susținut că nu știe nimic despre vreo demisie a lui Tudorel Toader și că nu crede că ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale va fi adoptată în ședința de Guvern de vineri.

La începutul conferinței, Dragnea a anunțat semnarea unui protocol prin care PNŢCD şi Partidul Ecologist Român vor susține PSD la alegerile europarlamentare.

Declarații Liviu Dragnea, președintele PSD:

  • Aseară, la Cotroceni, președintele Iohannis a arătat încă o dată că dumnealui consideră instituția justiției ca fiind în subordinea președintelui
  • Al doilea lucru grav: la acea întâlnire, președintele mi-a pronunțat nunmele, spunându-le celor prezenți că legile justiției sunt făcute pentru mine, pentru a scăpa eu de pușcărie
  • Acestea  sunt cuvintele spuse de Președinte
  • din fericire, majoritatea celor prezenți au respins acest tip de abordare
  • Sunt din ce în ce mai multi magistrati care isi apără independența si care apără independența justiției
  • Unii dintre  cei prezenți au propus să se discute și despre referendum
  • În aceste condiții, pentru mine este clar că mesajul a fost transmis către Inalta Curte în ceea ce mă privește
  • Am mai văzut niște declarații ale acestui domn astazi
  • Cărui pesedist îi e frică de referendum?
  • Inventează tot felul de prostii, că spunem noi că vrem secții diferite
  • Nici măcar nu permite legea asta
  • Tot inventează lucruri pentru a încerca să creeze impresia că ne e frica de referendum
  • Lui ar trebui să-i fie frică de referendum

Răspunsuri la întrebările jurnaliștilor:

– PSD nu-și face o strategie pentru acest referendum. PSD are două obiective: să guverneze această țară la fel de bine și să continue creșterea economică. Al doilea obiectiv: o campanie foarte bine organizată pentru alegerile europarlamentare pentru a ajunge la fiecare român mesajul nostru

– Întrebat despre declarațiile unor politicieni PSD despre secții diferite: Copiii spun lucruri trăznite

– Sigur nu se va modifica legea referendumului prin ordonanță

– La ultima discuție cu domnul Tudorel Toader n-am sesizat că ar avea intenția să demisioneze

– Vorbim despre un truc al unui om obsedat, disperat, speriat. Nu putem să discutăm în fiecare zi despre referendumul lui Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că referendumul pentru Justiție va fi organizat pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare. Iohannis a precizat că este dreptul suveran al cetățenilor să decidă dacă „corupția va deveni politică de stat” în România.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite