Liviu Dragnea: N-avem niciun fel de problemă ca președintele în funcție să se implice în campania partidului pe care-l susține
Liviu Dragnea a indicat că a aflat în această dimineață că pentru modificarea legii electorale există un proiect venit de la Autoritatea Electorală Permanentă, însușit de senatori.
„Despre campania electorală în școli – explicația pe care am primit-o a fost că există deja în legea educației interdicția de a se face politică în școli. Dar, pentru a nu exista niciun dubiu, trebuie să trecem și în legea electorală că nu se pot face nici măcar acțiuni electorale în școli, pentru că nu în școală trebuie făcută campania”, a precizat președintele PSD, referindu-se la informațiile apărute în presă.
„În ceea ce privește celălalt subiect care s-a discutat, despre posibilitatea candidatului la președinte sau președintelui în funcție să poată să folosească, să se implice în campania partidului care îl susține. Eu le-am spus colegilor mei punctul meu de vedere: liber la implicare! N-avem niciun fel de problemă ca președintele în funcție să se implice în campania partidului pe care-l susține. Măcar se va face la vedere! Oricum toți știm că se implică, oricum toți știm că nu există niciun fel de restricție pe care să nu o încalce și eu zic că trebuie să ieșim din această ipocrizie și atunci trebuie creată posibilitatea președintelui în funcție să se implice în campania cui dorește, pentru a avea toate șansele și toate posibilitățile să se poată exprima liber, să poată să susțină susținătorii, susținătorii să poată să-l susțină pe cel… susținătorul care îi susține pe dumnealor”, a conchis Liviu Dragnea.