Președintele PSD, Liviu Dragnea a criticat în plenul Camerei lipsa ministrului de Finanțe și a premierului Sorin Grindeanu de la votul pe legea salarizării unitare. Liderul PSD a subliniat importanța legii salarizării despre care a spus că va face istorie. Întrebat de jurnaliști, Liviu Dragnea a declarat că l-a întristat atitudinea Guvernului și o consideră o ofensă.
ACTUALIZARE Ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, semnează astăzi la Paris o convenție pentru implementarea în tratatele fiscale a unor măsuri ce includ 15 acțiuni de combatere a evaziunii fiscale, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
"Astfel, țara noastră va implementa rapid, coordonat și consistent măsurile planului BEPS în cadrul tratatelor fiscale în vigoare, fără a mai fi nevoie de negocierea bilaterală a fiecărui tratat fiscal în parte", menționează ministerul.
Liderul PSD a subliniat ca ministrul de Finanțe și premierul Grindeanu au spus prin avizul de la Guvern că susțin acestă lege, ar fi și ilegal să nu susțină, pentru că este în programul de guvernare, care este lege.
Întrebat de jurnaliști, Liviu Dragnea a arătat că nu a fost o poziție foarte confortabilă pentru PSD faptul că ministrul de Finanțe nu a fost în Parlament să spună că legea este sustenabilă.
Eu personal nu am nevoie de această garanție, pentru că noi nu am făcut legea în parcul Cișmigiu și acum încercăm să căutăm bani. Faptul că ministrul de Finanțe nu a fost prezent, cu toate că liderul de grup se angajase, a fost un lucru care pentru noi nu a fost în regulă, dar asta nu înseamnă că legea nu a putut fi adoptată. A procedat incorect, așa ceva nu se face, cred că putem vorbi de o ofensă, a subliniat Liviu Dragnea.
Pe mine m-a întristat aceasta atitudine, este o lege a care schimba complet istoria României. Este unul dintre principalele obiective ale noastre. M-aș fi bucurat ca azi să fie prezent tot Guvernul în Parlament, dar probabil ca au fost lucruri mai importante.
La întrebările jurnaliștilor cu privire la posibila remaniere a Guvernului sau o moțiune de cenzură, Dragnea a spus că nu ia în calcul demiterea întregului Guvern și că PSD nu va depune moțiune de cenzură.
Eu le-am transmis colegilor mei să înceteze cu scenarii pentru că este foarte important să terminăm această evaluare, care se va putea termina foarte bine pentru toată lumea sau foarte bine pentru români.
Eu nu iau în calcul demiterea întregului Guvern, moțiune de cenzură PSD nu depune.
Eu în continuare le-am spus să facă o pauză în ceea ce privește aceste discuții că nu ne fac bine și ne încurcă și la evaluare.