Liviu Dragnea, la ICCJ. Contestația în anulare a fost amânată pentru 10 decembrie

Surpriză la Înalta Curte, unde Liviu Dragnea a apărut pentru prima dată în public, după șase luni de la încarcerare. Fostul șef al PSD a renunțat la celebra mustață. El vrea rejudecarea procesului în care a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Dar a cerut o amânare, așa că va reveni în instanță pe 10 decembrie.

12 Noiembrie 2019, 09:49 (actualizat 12 Noiembrie 2019, 20:49) |
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea, la ICCJ

Dragnea a venit în instanţă însoţit de mai mulţi gardieni. Fostul lider al PSD nu mai avea mustaţă şi era îmbrăcat într-o geacă de culoare închisă. Înfățișarea sa i-a suprins pe toți cei prezenți la Înalta Curte. Dar și pe foștii săi colegi din PSD.

Liviu Dragnea declarase public că nu și-a ras niciodată mustața. O singură dată a renunțat la ea, în armată, forțat.

Într-un interviu, Liviu Dragnea susținea că ar renunța la mustață doar dacă PSD ar câștiga alegerile prezidențiale.

Psihologii spun că, în termeni de specialitate, alegerea făcută de fostul lider PSD se numește gest reflector.

Procesul s-a desfăşurat într-o sală unde în mod normal se judecă procese în materie civilă, fără a avea boxă a arestaţilor. Şedinţa de judecată a durat doar câteva minute, deoarece Dragnea le-a cerut magistraţilor amânarea procesului, pentru a-şi angaja un avocat.

Instanţa i-a admis cererea şi a fixat un alt termen de judecată pentru 10 decembrie. La ieşirea din sala de judecată, Dragnea a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

Pe 27 mai, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Conform rechizitoriului, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 19°C
IASI 13°C 19°C
CLUJ 13°C 15°C
CONSTANTA 15°C 15°C
CRAIOVA 16°C 17°C
BRASOV 13°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI