Liviu Dragnea: L-am rugat pe Timmermans ca obiectivele din MCV să nu mai fie în permanentă modificare și să punem accent pe cooperare

1 martie 2018, 18:09

„Eu am avut o întâlnire benefică, din punctul meu de vedere, și constructivă cu domnul Frans Timmermans. Am discutat despre legile justiției, i-am explicat care au fost rațiunile pentru care până la urmă aceste legi au ajuns în Parlament”, a subliniat Liviu Dragnea la Palatul Parlamentului.

„Este un proces legislativ început în 2014 – 2015, diversele guverne le-au stopat sau le-au împins mai departe și diversele conjuncturi politice. Le-am explicat că au fost 4 luni de dezbateri deschise și transmise live în Parlamentul României, despre amendamentele aduse la aceste legi, care au fost făcute de către CSM și asociațiile de magistrați, în cea mai mare parte. De asemenea, că ele au fost verificate cu privire la constituționalitate de către Curtea Constituțională, care în analiza pe care o face la orice lege ține cont în primul rând și de recomandările și de principiile Comisiei de la Veneția”, a explicat președintele Camerei Deputaților.

„I-am spus că am abordat acest subiect pentru că s-a tot discutat și în Parlamentul European și la tot felul de luări de poziție ale unor cetățeni români care merg acolo că aceste legi ar fi făcute pentru anumiți lideri politici – pentru mine sau pentru domnul Tăriceanu – și eu sunt sigur că a înțeles că aici vorbim de legi care reglementează organizarea judiciară, pentru nicio persoană din România”, a ținut să arate Dragnea.

„Am discutat despre Codurile penale și i-am spus că sunt 3 motive principale pentru care au început și vor continua dezbaterile pe Codurile penale, și anume cele 2 directive europene 42 pe 2014 și 343 pe 2016, deciziile CCR și deciziile CEDO. Am discutat, bineînțeles, despre MCV, și anume faptul că, din partea noastră, a coaliției majoritare, și sunt sigur și din partea guvernului, și din partea noastră ca și partide luate separat, este o determinare foarte mare ca să se încheie acest Mecanism de cooperare și verificare, dar l-am rugat să îndeplinim totuși și 2 condiții: ca obiectivele din MCV să nu mai fie în permanentă mișcare și modificare, și a doua solicitare – să nu uităm că MCV înseamnă și verificare, dar și cooperare, și să punem accent mai mult pe noțiunea de cooperare, pentru că ne poate ajuta și pe unii, și pe alții, plecând de la ideea că și noi, și Comisia Europeană suntem de bună credință și ne dorim lucrul ăsta„.

Președintele PSD a explicat că s-a referit la necesitatea creșterii rolului CSM în numirea procurorilor de rang înalt, conform unor recomandări din MCV și din raportul organismului anti-corupție al Consiliului Europei – GRECO.  „În prima formă, asta făcuse ministrul Justiției – și anume CSM-ul să numească. (…) Dar, i-am și explicat, a fost și reacția virulentă de la președinte împotriva schimbării procedurii actuale, de la ambasadele, o serie de ambasade din Uniunea Europeană, de la ambasada Statelor Unite, și în final chiar de la CSM, care n-a dorit să-și asume acest rol de a numi efectiv procurorii de rang înalt, ceea ce ducea la o depolitizare, eu zic foarte serioasă„, a indicat Liviu Dragnea.

„Am discutat și despre anumite informații eronate care ajung acolo – de exemplu faptul că s-a spus în Parlamentul European că abuzul în serviciu a fost dezincriminat prin aceste legi ale justiției, ceea ce este o minciună sfruntată. I-am spus că, în opinia mea, este foarte important să construim un dialog efectiv și o comunicare foarte aplicată și în timp real. Este o dorință din ambele părți – am și stabilit cum să se întâmple acest lucru. Orice preocupări pot avea, pe orice articol sau propunere care se află în dezbatere, să fim sesizați și dăm explicațiile și motivările necesare, în așa fel încât să le primească direct de la noi, fără să mai existe intermediari și și noi să evităm situația în care acolo se spun lucruri neadevărate și dumnealor să aibă informația și explicațiile imediat fără să mai fie și din spațiul public, și de acolo și din celelalte părți”, a subliniat președintele Camerei Deputaților.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite