LIVE TEXT Prima zi a referendumului pentru redefinirea familiei. Prezența la vot la ora 21.00 este 5,72%. Urnele s-au închis

6 octombrie 2018, 07:00
  • Este pentru prima dată când o consultare publică de modificare a Constituţiei vine în urma unei iniţiative cetăţeneşti.
  • 3 milioane de români au cerut ca familia să fie definită în legea fundamentală drept căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.
  • Condiţia pentru validarea referendumului este o prezenţă de cel puţin 30% din numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale. O prezenţă de 30% înseamnă aproape 5.700.000 de persoane.
  • Pentru ca rezultatul votului să fie valid, e nevoie ca un sfert dintre cetăţenii cu drept de vot să fie de acord cu modificarea Constituţiei.
  • Cei care vor să participe la referendum o pot face indiferent dacă se află sau nu în localitatea de domiciliu.

ACTUALIZARE 22.30 Prezența la vot la ora 21.00 – 5,72%, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central. Au votat 1 046 583 persoane. Dintre acestea, 133 733 au votat pe liste suplimentare și 25 078 cu urna mobilă.

În mediul urban au votat 636 435 persoane, iar în mediul rural 410 148.

Județele cu cea mai mare prezență la urne:

  • Bihor – 8,67%
  • Dâmbovița – 8,64%
  • Dolj – 7,78%

Județele cu cea mai scăzută prezență la urne:

  • Harghita – 2,22%
  • Covasna – 2,31%
  • Satu Mare – 3,45%

În București s-au prezentat la urne, până la ora 21.00, 6,50% din cetățenii cu drept de vot, adică 116 453 de persoane.

În străinătate au votat 45 797 persoane.

ACTUALIZARE 21.00 Urnele de vot s-au închis oficial în România. Procesul electoral va fi reluat duminică, la ora 7.00, în cea de-a doua și ultima zi a referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție.

Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor trebui să încheie un proces verbal, în cel puţin două exemplare, după cum prevede hotărârea BEC.

Un exemplar al procesului verbal se afişează la intrarea în sediul secţiei de votare, iar un exemplar se păstrează de către preşedintele biroului electoral al secţiei, urmând ca la încheierea celei de a doua zile să îl predea biroului electoral de circumscripţie sau oficiului electoral, după caz.

Sâmbătă seara, la plecarea din localul de vot, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare trebuie să sigileze toate căile de intrare (uşi şi ferestre) în localul de vot cu benzi de hârtie, pe care să aplice în prealabil ştampila de control, pe care apoi le semnează, prevede aceeaşi hotărâre BEC, amintește Agerpres.

ACTUALIZARE 20.30 Prezența la vot la ora 19.00 – 5,15%. Au votat 942 381 de persoane. Dintre acestea, 119 444 au votat pe liste suplimentare și 22 638 cu urna mobilă, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central.

În mediul urban s-au prezentat la vot 578 301 persoane, iar în mediul rural au mers la urne 364 080 persoane.

Județele cu cea mai mare prezență la urne:

  • Dâmbovița 7,78%
  • Bihor 7,61%
  • Dolj 6,90%

Județele cu cea mai scăzută prezență la urne:

  • Harghita 2,03%
  • Covasna 2,11%
  • Satu Mare 3,04%

În București s-au prezentat la urne, până la ora 19.00, 5,88% din cetățenii cu drept de vot, 105 319 persoane.

În străinătate au votat 36 942 de persoane.

ACTUALIZARE 17.30 Prezența la vot la ora 16.00 – 3,78%. Au votat 692 002 de persoane. Dintre acestea, 89 552 au votat pe liste suplimentare și 13 497 cu urna mobilă, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central.

În mediul urban s-au prezentat la vot 433 760 persoane, iar în mediul rural au mers la urne 258 242 persoane.

Județele cu cea mai mare prezență la urne:

  • Bihor 5,53%
  • Dâmovița 5,35%
  • Caraș-Severin 4,82%

Județele cu cea mai scăzută prezență la urne:

  • Satu Mare 2,25%
  • Covasna 1,62%
  • Harghita 1,50%

În București s-au prezentat la urne, până la ora 16.00, 4,42 % din cetățenii cu drept de vot, adică 79 248 de persoane.

Iar în străinătate au votat 23 491 de persoane.

ACTUALIZARE 14.30 Prezența la urne la ora 13.00 – 2,54%. Au votat 464.668 de persoane. Dintre acestea, 61.594 au votat pe liste suplimentare.

În mediul urban s-au prezentat la vot 292.556 persoane, în timp ce în rural au mers la urne 172.112 persoane.

Județele cu cea mai mare prezență la urne:

  • Bihor – 3,66%
  • Dâmbovița – 3,47%
  • Caraș-Severin – 3,38%

Județele cu cea mai scăzută prezență la urne:

  • Harghita – 1,01%
  • Covasna – 1,12%
  • Satu Mare – 1,47%
În București s-au prezentat la urne până la ora 13.00 2,88% din cetățenii cu drept de vot, adică 51.641 de persoane.
În străinătate au votat 11.666 de persoane.

Potrivit primelor date despre prezența la urne, în 9 localități din țară figura o prezență de 100% și chiar peste, în primele 3 ore ale votului. Era vorba despre localități din Bihor, Buzău, Covasna, Dolj, Prahova, Sălaj, Timiș și Vâlcea. Potrivit BEC, a fost o eroare de soft.

ACTUALIZARE 12.20 Președintele PSD, Liviu Dragnea, a votat la Liceul „Jean Monnet” din Capitală. Doi dintre membrii comisiei din secția de vot au refuzat să dea mâna cu liderul social democrat. „Șapte ani de-acasă”, a fost explicația lui Dragnea către jurnaliștii care l-au întrebat ce s-a întâmplat.

E important – am votat pentru ceea ce solicită milioane de români, pentru ceea ce cred eu că ne definește ca societate și ca națiune. Cred că e important ca românii să vină la vot pentru că ar fi bine să decidem noi ce vrem pentru societatea și națiunea noastră„, a declarat Liviu Dragnea.

Știm cu toții că de ani de zile ni se spune că alții știu mai bine cum trebuie să trăim, cum trebuie să acționăm. Alții știu mai bine ce e bine pentru noi. Eu cred că e momentul să decidem ce societate și ce țară vrem să avem și cum vrem să trăim în țara noastră„, a adăugat președintele PSD.

ACTUALIZARE 11.30 Datele Biroului Electoral Central privind prezența la urne până la ora 10.00: 0,97%, adică 177.941 de votanți.

Dintre cei care s-au prezentat la urne, 100.860 sunt din mediul urban și 77.081 sunt din mediul rural.

Județele cu cea mai mare prezență la urne:

  • Bihor – 1,61%
  • Caraș-Severin și Dâmbovița – 1,35%
  • Olt – 1,31%

Județele cu cea mai scăzută prezență la urne:

  • Harghita – 0,34%
  • Covasna – 0,47%
  • Maramureș și Mureș – 0,67%

Până la ora 10.00, în București s-au prezentat la urne 15.242 de persoane, adică 0,85% din numărul total al cetățenilor cu drept de vot.

3.346 de cetăţeni români au votat în străinătate la referendumul pentru redefinirea familiei până la ora 10.00, a anunţat Biroul Electoral Central.

ACTUALIZARE 10.58 Fostul președinte Traian Băsescu a votat la Liceul „Jean Monnet”. El a venit împreună cu soția lui, Maria Băsescu.

După ce și-a exercitat dreptul de vot, fostul șef al statului a dat mâna cu membrii comisiei. Unul dintre membri a refuzat însă să răspundă gestului și a continuat să citească dintr-o carte.

ACTUALIZARE 10.33 Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a votat la Craiova. Ea a fost însoțită de Claudiu Manda, președintele Comisiei de control SRI.

„Este după Revoluție, cred, singurul referendum la care s-au pronunțat mai mult de 500 de mii de persoane cu dreptul la inițiativă, chiar 3 milioane de persoane, ceea ce este o cifră record pentru ultimii 30 de ani în România”, a declarat ea.

Vasilescu și-a exprimat speranța că peste 6 milioane de cetățeni cu drept de vot vor veni la urne.

„Este un referendum obligatoriu, faţă de altele de până acum care au fost doar consultative. (…) Nu ştiu care va fi rezultatul, pot doar să-l intuiesc şi sper din toată inima că am votat pentru rezultatul pe care îl aşteaptă cei mai mulţi români”, a adăugat ministrul.

Patriarhul Daniel s-a prezentat, puțin după ora 10.00, pentru a vota la Școala „Ienăchiță Văcărescu” din Capitală.

ACTUALIZARE 08.48 Premierul Viorica Dăncilă și-a exercitat dreptul de vot la Liceul „Jean Monnet” din Capitală. Ea a venit împreună cu soțul ei.

„Consider că consultarea cetățenilor este esența democrației. Este datoria civică a fiecăruia dintre noi să ne exprimăm în legătură cu temele importante pentru societate. Tema familiei este una importantă pentru noi toți. Am votat pentru valorile în care eu cred”, a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul a subliniat că a venit devreme la vot pentru că trebuie să plece la Focșani, und este invitată la un eveniment.

„Am vorbit cu domnul președinte Liviu Dragnea. Și dânsul va veni să voteze, poate puțin mai târziu”, a confirmat Dăncilă.

ACTUALIZARE 08.31 Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a votat la Sibiu.

ACTUALIZARE 08.06 MAI: Nu toate secțiile de vot s-au deschis la ora 07.00. În sectorul 3, cazuri în care președinți ai birourilor electorale nu au preluat materialele sau nu s-au prezentat la secții

În jurul orei 11.30, Biroul Electoral Central va furniza primele date legate de prezența la urne, a precizat Daniel Coman pentru Ediția specială.

Vineri seară, la ora 21.00, ora României, a început votul în străinătate.

Primii care au votat au fost românii din Auckland, Noua Zeelandă.

Raportat la fusul orar din România, procesul electoral din străinătate se va încheia luni, 8 octombrie, pe Coasta de Vest a SUA şi Canada, la secţiile de votare de la Los Angeles, Seattle, San Francisco, Las Vegas, Sacramento, Phoenix şi Portland în SUA şi Vancouver în Canada, la ora 07.00, ora României.

În străinătate sunt 378 de secții de vot. Cele mai multe se află în Italia (58), Spania (48), Republica Moldova (35), Statele Unite ale Americii (32), Marea Britanie (19), Franţa (15), Germania (14).

  • Lista secţiilor de votare organizate în străinătate la referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei este disponibilă aici: http://www.mae.ro/node/46944.

Astăzi și mâine, în ţară sunt deschise 18.662 de secţii de votare.

Potrivit Autorității Electorale Permanente, 18.279.534 de alegători au domiciliul sau reşedinţa în ţară, inclusiv cetăţenii care împlinesc 18 ani până la data de 7 octombrie.

  • Serviciile pentru evidenţa persoanelor vor lucra cu publicul atât sâmbătă, cât şi duminică, între orele 07.00 şi 21.00, pentru cei care nu au acte de identitate valabile.

672.187 de cetăţeni români au domiciliul sau reşedinţa în străinătate și sunt posesori de paşaport CRDS (paşapoarte simple electronice pentru cetăţeni români cu domiciliul în străinătate).

(w300) Buletin deReferendumul pentru redefinirea familiei are la bază iniţiativă cetăţenească a Coaliţiei pentru Familie, prima de după 1989.

Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor în mai, anul trecut.

După un an de zile, în septembrie 2018, Senatul a votat, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a legii fundamentale potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi.

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48, alin. (1), din Constituţia României.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite