Lituanienii schimbă rablele pe trotinete și biciclete

Guvernul din Lituania vrea un transport mai ecologic. Așa că a pus deoparte 10 milioane de euro, bani pe care îi oferă celor care sunt dispuși să renunțe la mașinile vechi și să-și cumpere un vehicul verde, cum sunt trotinetele sau bicicletele electrice. În schimbul rablelor, oamenii pot primi până la 1000 de euro fiecare.

01 Iunie 2020, 08:22 (actualizat 01 Iunie 2020, 08:33) |

Trotinetele electrice se vor înmulți în Lituania și va scădea numărul mașinilor vechi și poluante. Cei care renunță la 4 roți primesc 400 de euro de la guvern pentru achiziția unei trotinete.

Iar dacă vor bicicletă electrică, primesc 700 de euro și chiar o mie pentru un moped sau motocicletă.

Există chiar și varianta subvenției de abonamente anuale la transportul public. Acest program, valabil până în februarie 2021, este deja foarte popular.

Și pentru mulți este o afacere. Gabriela a cumpărat trei biciclete electrice, pentru toată familia, cu 1080 de euro. A dat din buzunar doar 80 de ero, restul fiind maximul acordat de guvern pentru vechea ei mașină.

Iar facilitățile verzi nu sunt doar pentru cei care vor să renunțe la 4 roți. O schemă separată, tot de 5 milioane de euro, oferă 4 mii de euro celor care își cumpără mașină electrică și 2 mii de euro pentru cine își ia o mașină care nu este mai veche de 5 ani.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 5°C
IASI 5°C 3°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 8°C 9°C
CRAIOVA 8°C 4°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI