Litoralul este un imens șantier. Se construiesc blocuri, se renovează hotelurile

25 februarie 2019, 13:18

În Mamaia Nord, stațiune preferată în ultimii ani de tot mai mulți turiști, zona din apropierea plajei este un imens șantier.

Oriunde privești, există un imobil în construcție. Investitorii ridică hoteluri dar, mai ales, blocuri cu apartamente de vacanță.

Șantiere sunt și în stațiunea Mamaia, unde turiștii cheltuiesc sume mari în timpul sezonului. Multe apartamente au fost scoase la vânzare pentru turiștii care vor locuințe de vacanță, înainte ca blocurile să fie ridicate.

Cu asemenea investiții, numărul locurilor de cazare de pe litoral creste simțitor. Iar unii hotelieri, pentru a-și atrage tot mai mulți turiști, au închis unitățile de cazare și au început să le modernizeze.

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral vor pregăti plajele până în aprilie. Strâng scoicile de pe mal și urmează să scoată gardurile de protecție de pe nisip.

Și autoritățile locale au început curățenia în stațiune.

Primii turiști vor ajunge pe litoral în aprilie, de Paste.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite