LITORAL 2021 | Primarul Constanței: Turismul în Mamaia s-a manelizat și trebuie să redevină civilizat

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a afirmat, miercuri, că turismul în staţiunea Mamaia s-a "manelizat", fiind nevoie ca activitatea respectivă să se desfăşoare în condiţii civilizate.

03 Martie 2021, 13:27 (actualizat 03 Martie 2021, 13:37) |
Mamaia, litoral

Potrivit lui Chiţac, există un comandament care va stabili ce măsuri trebuie aplicate în staţiunea Mamaia.

"Există un comandament Litoral 2021, cu un regulament în care am implicat toate instituţiile din oraş, pentru că vrem ca într-adevăr turismul în Mamaia ... Eu cred că încă mai avem turism, sunt unii sceptici care spun că Mamaia nu mai este staţiune, eu cred că încă mai avem turism. Turismul pe timp de vară trebuie să se desfăşoare civilizat, turismul în Mamaia s-a manelizat, el trebuie să fie civilizat şi într-adevăr acolo trebuie să opereze cei care au hoteluri, restaurante, dar în condiţii civilizate şi cu respectarea legii", a declarat primarul Constanţei, într-o conferinţă de presă.

Referitor la iniţiativa ca magazinele alimentare din staţiunea Mamaia să nu mai comercializeze anumite produse, pentru a nu face concurenţă neloială restaurantelor, primarul a spus că încă nu s-a luat o decizie în acest sens.

"Nu se vor închide magazinele. (...) Lăsaţi comandamentul să-şi desfăşoare activitatea. (...) Lăsaţi-ne să luăm o decizie. Nu vreau să comunic acum o decizie care e în procesare, ar însemna să mă antepronunţ şi nu e corect. (...) Am spus atât, şi mi se pare de bun simţ, să nu mai vindem salam în Mamaia pe timp de vară. Atâta tot am spus (...) vom decide împreună", a mai afirmat primarul Vergil Chiţac.

 

 

 

sursa agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 21°C
IASI 18°C 20°C
CLUJ 13°C 16°C
CONSTANTA 15°C 17°C
CRAIOVA 17°C 20°C
BRASOV 12°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI