Lipsa de încredere, unul dintre motivele pentru care românii refuză testarea pentru COVID-19

Numărul cazurilor noi de COVID a scăzut cu 30 la sută faţă de ieri. Dar au fost sub 15 mii de teste, mult mai puţine decat in zilele trecute. Din păcate, mulți dintre cei cu simptome de COVID rămân netestaţi. De vină e şi lipsa de încredere. Evită testarea de teamă că viaţa le va fi dată peste cap dacă rezultatul e pozitiv. Problema e că ajung in număr mare la spital, prea târziu şi chiar îşi pierd viaţa.

13 Decembrie 2020, 18:39 (actualizat 13 Decembrie 2020, 19:57) Știrile TVR |
Putine testari, multi pacienti la ATI
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

În ultima perioada, numărul infectărilor nou depistate a fost din ce în ce mai mic. Chiar şi în timpul săptămânii au fost sub şapte mii pe zi. S-au făcut însă mult mai puţine teste, sub capacitatea de 50 de mii pe zi. Sunt multe cauze. Contacţii direcţi ai celor confirmaţi pozitiv nu sunt testaţi gratis prin programul Ministerului Sănătăţii, dacă sunt asimptomatici. Uneori Direcţiile de Sănătate Publică nici nu află depre toţi.

Al doilea este lipsa de încredere. Toate aceste teorii care circulă şi care nu sunt adresate printr-o comunicare eficientă fac ca oamenii să devină reticenţi şi faţă de medici şi faţă de internare, eu ştiu ce mi se întâmplă. Mai văd ştiri, nu mă duc acolo că mă infectez şi mai rău, tot felul de chestii.

Mulţi stau acasă cu simptome de COVID şi cer reţete de la medici ca să trateze infecţia.

Testarea extinsă, izolarea şi tratarea celor infectaţi, dar şi întărirea sistemului medical sunt soluţii pentru a limita răspândirea virusului şi tragediile, spune medicul Adrian Marinescu de la Institutul "Matei Balş".

Medicii le-au tot cerut oamenilor să nu amâne controlul medical, dacă au simptome de COVID. Dacă ajung prea târziu, aşa cum se întâmplă tot mai des, virusul îi poate răpune.

La Terapie Intensivă, de aproape trei săptămâni, sunt, constant, până în 1.300 de pacienți în stare gravă. Iar într-o singură săptamană, apoape 1.200 de bolnavi au pierit.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 23°C
IASI 19°C 17°C
CLUJ 17°C 14°C
CONSTANTA 22°C 22°C
CRAIOVA 22°C 20°C
BRASOV 15°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI