Lipsa banilor pune în pericol casele din comuna Cumpăna, unde malul de pământ a luat-o la vale

23 ianuarie 2020, 19:50

Problemele au început la mijlocul anului 2018. Atunci au apărut primele crăpături în sol, iar pământul a luat-o la vale, la câțiva metri de casele oamenilor. Totul risca să ajungă în Canalul Dunăre- Marea Neagră. Opt familii au fost evacuate, iar autoritățile au promis că vor întări malul astfel încât să nu mai existe probleme. Oamenii au rămas însă cu promisiunile.

Lucrările au început acum câteva luni, însă avansează greu. Iar acum, autoritățile locale au primit o informare de la beneficiar, Administrația Canalelor Navigabile, că intervențiile se vor sista.

Lucrările din ultimele luni au vizat forarea, realizarea mai multor piloni, dar și a unui zid de sprijin. Chiar și așa, bucăți de pământ continuă să se desprindă din mal.

De la marginea malului și până la limita celei mai apropiate locuințe sunt numai 7 metri. Dacă lucrările se vor sista, malul riscă să înainteze și să ajungă până la case.

Și constructorul care se ocupă de lucrare a fost informat că acțiunile se vor sista, însă a decis să continue consolidarea, cât mai are materiale.

De cealaltă parte, beneficiarul lucrării, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile, susține că așteaptă un răspuns din partea ministerului Transporturilor în acest caz.

La solicitarea Știrilor TVR, reprezentanții  ministerului de resort dau asigurări că problema va fi rezolvată. În prezent, este în curs de elaborare un proiect de hotărâre de guvern prin care vor fi alocați mai mulți bani pentru Administrația Canalelor Navigabile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite