Linie telefonică specială pentru pacientele lui Matteo Politi. Cei care au fost operaţi de falsul doctor italian pot oferi amănunte la numărul 021 3132634
“Pentru acurateţea informaţiilor care stau la baza anchetei demarate de DSP-MB privind activitatea medicală prestată de dl. Matteo Politi/ Matthew Mode în clinicile din România, a fost înfiinţată o linie telefonică specială pentru a obţine informaţii despre serviciile medicale care au fost acordate de dl. Matteo Politi/ Matthew Mode.
Reamintim că dl. Matteo Politi/ Matthew Mode a acordat în ultimul an, în cadrul mai multor clinici medicale private, servicii medicale de chirurgie estetică fără a avea dreptul legal de a exercita această specialitate pe teritoriul României.
Astfel, în perioada 07.02.2019 – 15.02.2019, de luni până vineri, în intervalul orar 08,00 – 16,00, la numărul de telefon 021.3132634, un responsabil DSP-MB va prelua mesajele celor interesaţi să ofere amănunte în acest caz”, se arată în comunicatul DSP.