Linia de metrou Băneasa-Otopeni, un proiect controversat. Între "linie fantomă" și necesitatea accesului facil la aeroport

Ministerul Transporturilor a lansat de curând licitația pentru tronsonul de metrou din Magistrala 6, care leagă Băneasa de Aeroportul Otopeni. Proiectul este controversat și fusese lăsat o vreme în stand-by, pe motiv că nu se justifica din punct de vedere economic.

20 Noiembrie 2021, 19:39 Știrile TVR |

Contractul pentru acest tronson din Magistrala 6 vizează doar proiectarea și execuția structurilor de rezistență.

Dragoș Porojnicu, jurnalist TVR: "Secțiunea Băneasa - Aeroport Otopeni va avea 6 stații înșiruite pe o distanță de 7,6 km. Valoarea contractului este de 2,38 miliarde de lei, fără TVA".

Există voci care critică proiectul Magistralei 6. Noua linie de metrou ar traversa o zonă cu o densitate redusă a populației, iar costurile mari de investiție și de operare nu ar fi justificate.

Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor: "Este un proiect de tipul, există o expresie - 'linie fantomă'. Au mai fost făcute astfel de erori și în alte țări, în Belgia, în Spania, de proiecte care nu au călători. Practic, la majoritatea stațiilor am avea o situație de genul când oprește trenul se urcă și coboară 1, 2, 3 pasageri".

Reprezentanții Ministerului Transporturilor spun că secțiunea Băneasa - Otopeni trebuie privită în ansamblul ei.

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat, Ministerul Transporturilor: "Practic, marea majoritate a cetățenilor din București care vor să meargă la aeroport ori vor merge direct pe axa nord-sud, ori vor schimba o singură dată metroul. Probabil în 4 ani maximum, vom avea lucrările de structură realizate".

Dragoș Dincă, specialist în mobilitate publică: "La ce probleme de trafic sunt în București, orice investiție în infrastructură va aduce beneficii, poate nu pe termen foarte scurt, dar pe termen mediu cu certitudine, pentru că și obiceiurile de deplasare ale oamenilor se vor modifica în funcție de aceste investiții. Dacă în acest moment nu avem, să zicem, foarte mulți locuitori într-o anumită zonă, cu certitudine noua linie de metrou va genera dezvoltarea economică și socială în acea arie".

Magistrala 6 de metrou va lega Gara de Nord de Aeroportul Otopeni. Pentru tronsonul 1 Mai - Băneasa, termenul de finalizare a lucrărilor este decembrie 2025.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 32°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 29°C
CRAIOVA 31°C 32°C
BRASOV 25°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI