„Limba română îți deschide uși, este o limbă care te înfiază și te integrează”. Mesaje ale unor ambasadori acreditați în Franța, de Ziua Limbii Române

31 august 2020, 08:38

Este o limbă care îți deschide uși, este o limbă care te înfiază și te integrează„, spune, despre limba română, Ambasadorul Libanului în Franța,  Rami Adwan.

Fost diplomat în țara noastră, Ambasadorul Libanului povestește cum a participat la traducerea unui film libanez în limba română.

Amintiri în limba română are și ambasadorul Turkmenistanului la Paris, Shohrat Jumayev. Diplomatul a fost student în România și a învățat la Universitatea din Pitești.

Străin de limba română nu este nici ambasadorul Guatemalei în Franța, Francisco Gross Hernandez. Își amintește cu drag de primul discurs rostit în graiul nostru.

Copiii mei au învățat mai bine româna decât spaniola, este o limbă tare apropiată de inima mea. Vă doresc tuturor o zi minunată a limbii române, să o învățați bine și să o puneți în practică așa cum trebuie!” – ne-a transmis diplomatul.

Potrivit legii, Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.

De asemenea, legea prevede ca în ziua de 31 august să fie arborat Drapelul României, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile.

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în Republica Moldova începând din anul 1990.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite