La Centrul Naţional al Dansului e în plină desfăşurare cel mai important festival de dans contemporan al anului. A cincea ediţie stă sub deviza You are the context/ Tu faci contextul. Dincolo de relaţia cu publicul, e şi o şansă pentru coregrafii români să fie selectaţi de manageri culturali străini, veniţi special la festival.
Într-o mişcare aproape halucinantă, fără paşi şi reguli clare, amplificată de imagini şi sunete, dansatorii ţin publicul nemişcat. Se întâmplă la reprezentaţia de dans contemporan, Counterbody, spectacolul Simonei Deaconescu pe care îl defineşte chiar ea: O manifestare artistică liberă care trasmite câteodată mai mult decât cuvintele.
Andreea Novac, dansatoare de mai bine de 16 ani şi coregrafă, participă la festivalul LIKE CNDB chiar de la prima ediţie. La fiecare spectacol încearcă să creeze o legătură tot mai puternică cu publicul.
În festival sunt prezentate şi spectacole din Franța, Danemarca și Austria.
Festivalul se încheie vinerea viitoare.