Ligia Deca, despre admiterea la liceu: Dacă legile vor fi aprobate până la finalul anului, evaluarea pe noul sistem se va aplica pentru elevii care intră clasa a V-a în anul școlar 2023-2024

13 octombrie 2022, 12:33

Vom regândi soluțiile existente în proiectul aflat în dezbatere publică în consultare cu specialiștii, a spus Ligia Deca.

Apropo de probele de bacalaurat, am auzit vocile specialiștilor am auzit și părerile domnului Cîmpeanu, fostul ministrul, vom reanaliza tot ce înseamnă constructul nou de bacalaureat și vom vedea în ce fel ideile inițiale pot fi susținute în funcție de cum gândim reforma curriculară pentru liceu. Nu vă pot da la acet moment o părere persoană pentru că eu cred că atunci când Ministerul Educației Comunică, să comunice coerent, consecvent în așa fel încît să asigure predictibilitate. Vă vom anunța soluțiile atunci cînd ele vor fi agreate și când le vom considera viabile și vor fi puse pe masa Guvernului, a arîtat ministrul Educației, Ligia Deca.

Noul ministru al Educației a declarat că dacă proiectele legii vor fi adoptate în 2023, atunci noul examen de la finalul clasei a VIII-a și de admitere la liceu vor fi susținute de elevii care încep clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.

Vrem și ne trebuie un timp de tranziție. Dacă legea educației va fi adoptată de Parlament până la finele acestui an, cei care vor intra în clasa a V-a în 2023-2024 vor da evaluarea națională pe noul sistem. La fel cei care intră în clasa a IX-a în anul 2023-2024 vor da bacalaureatul pe forma propusă de noua lege, asta pentru a avea timp de acomodare în sistem, a da timp de formare a cadrelor didactice, pentru a da timp să schimbăm programele și mai ales pentru a exista un orizont corect de așteptare a copilului. Nu dorim să creăm panică în sistem. Poate vom avea timp să și pilotăm din acste soluții, pentru a învăța lecții care trebuie învățate, a spus Deca.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite