Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
CORESPONDENŢĂ DE LA BRUXELLES

Liderii UE au decis reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Situaţia economică, pe agendă

România va beneficia de sprijin european ca să reducă emisiile de dioxid de carbon, fără să crească preturile la energie. Cei 28 de şefi de stat şi de guvern, reuniti la Bruxelles, au decis un program ambiţios de reducere a poluarii. O relatare pentru Telejurnal de la corespondentul TVR, Magdalena Moreh.

24 Octombrie 2014, 09:36 (actualizat 24 Octombrie 2014, 18:56) |

VIDEO
Negocieri dificile la Bruxelles
Uniunea Europeană va face un efort colectiv pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon cu cel puţin 40% faţă de nivelul din 1990. Un efort colectiv, bazat pe principiul solidarităţii. Astfel, ţările mai sărace ale Uniunii - mai exact cele din centrul şi estul Europei - vor fi ajutate cu fonduri suplimentare pentru a-şi moderniza centralele.

În plus, în deceniul următor, ţările Uniunii Europene îşi propun să ajungă la un nivel de 15% în privinţa interconectării sistemelor energetice.

Au fost discuţii dificile, care s-au întins după miezul nopţii. Polonia - porta-vocea ţărilor din regiune în negocierile pe acest program - ameninţase chiar că va recurge la veto, dacă nu obţine înlesnirile financiare pe care le-a cerut.

Beneficiem de certificate verzi gratuite, care sunt practic ajutoare de stat, pe care România le va putea acorda celor ce investesc în modernizarea termocentralelor, dau un exemplu”, a spus preşedintele României, Traian Băsescu.

În privinţa securităţii energetice, cei 28 au atras din nou atenţia că statele membre trebuie să-şi folosească resursele indigene.

Şi vineri, în a doua zi de summit, spiritele au fost încinse. Marea Britanie a provocat un uriaş scandal, cu ecouri mult timp de acum înainte. Au fost recalculate contribuţiile naţionale la bugetul Uniunii, iar britanicii au aflat că mai au de dat anul acesta 2,1 miliarde euro. Nervos, inclusiv în public, premierul David Cameron, a spus ţipând că nu va da nici un penny în plus.

Pentru români, veştile sunt bune - declara preşedintele Băsescu, la final: contribuţia noastră a scăzut cu 31 de milioane de euro.

Agenda de vineri la Bruxelles

VIDEO
Summit european la Bruxelles. Magdalena Moreh a transmis pentru Telejurnal
Vineri, liderii europeni au avut pe agendă situaţia economică dificilă şi problema şomajului. La final, ţările care nu folosesc moneda unică se retrag şi rămân la discuţii doar liderii din Eurozonă.

Se discută despre ambiţiosul plan de investiţii de 300 de miliarde de euro pe care noul preşedinte al Comisiei Jean-Claude Juncker îl va prezenta în detaliu până la sfârşitul anului. Investiţii despre care Europa are nevoie, după ani de stagnare economică. Juncker a fost la discuţiile cu cei 28 de şefi de stat sau de guvern în ambele zile ale summitului.

Potrivit unor surse europene, Germaniei i se cere să mai relaxeze rigoarea bugetară şi mărirea nivelului cheltuielilor, mai ales Franţa şi Italia vor acest lucru, să poată cheltui mai mult pentru a stimula consumul.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 29°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 24°C 26°C
CONSTANTA 24°C 23°C
CRAIOVA 27°C 27°C
BRASOV 23°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Mai 2019, 16:53
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-05-2019
Deschidere: 8109.89
Maxim: 8189.13
Mimim: 8099.84
Variatie: 0.98%
TLV
2.13
2.13%
SNG
34.00
0.59%
BRD
10.82
0.37%
SNN
10.80
0.37%
SNP
0.36
2.51%
FP
0.96
0.41%
TEL
20.40
0.49%
EL
11.05
0.45%
TGN
357.00
0%
SIF5
2.08
0%
ARHIVĂ ȘTIRI