Liderii militari americani, într-o conferință de presă rară în acest format: Ucraina, un conflict "îngrozitor", dar "nu inevitabil"

Un atac pe scară largă al Moscovei în Ucraina ar avea consecinţe "îngrozitoare" pentru poporul ucrainean, dar conflictul "nu este inevitabil", au estimat şeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, și secretarul Apărării, Lloyd Austin. Cei doi au avertizat că, în prezent, Rusia are amplasate la frontierele Ucrainei suficiente forţe pentru o invazie, transmite AFP, preluată de Agerpres.

29 Ianuarie 2022, 09:02 (actualizat 29 Ianuarie 2022, 09:43) Știrile TVR |
Șeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, și secretarul Apărării, Lloyd Austin

"Având în vedere tipul de forţe care sunt desfăşurate, forţele terestre, artileria, rachetele balistice, forţele aeriene (...), vă puteţi imagina cum ar putea arăta în zonele urbane dense", a avertizat, vineri, şeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley.

El a estimat "un important număr de victime" în cazul unei ofensive.

"Ar fi îngrozitor, ar fi teribil", a spus el într-o conferinţă de presă rară. "Şi nu este necesar. Credem că soluţia este diplomatică", a insistat responsabilul militar.

Un conflict între Ucraina şi Rusia "nu este inevitabil", a subliniat, la rândul său, secretarul Apărării, Lloyd Austin. "Există încă timp şi spaţiu pentru diplomaţie", a adăugat el.

Peste 100.000 de militari ruşi au fost desfăşuraţi la frontiera cu Ucraina de la sfârşitul anului 2021, un semn pentru Washington că o invazie ar putea fi iminentă.

Generalul Milley a subliniat că terenurile fertile ucrainene, care au făcut din acestea "grânarul" fostei URSS, îngheaţă uşor din cauza micii adâncimi a pânzelor freatice. Acestea sunt condiţii ideale pentru vehiculele blindate, a avertizat el.

"Şi dacă ar izbucni un război la scara care este posibilă în prezent, populaţia civilă ar suferi teribil", a adăugat generalul. "Încurajăm cu tărie Rusia să se retragă. Forţa armată ar trebui să fie întotdeauna ultima soluţie", a mai spus el.

Secretarul Apărării a apreciat că preşedintele rus, Vladimir Putin, "nu a luat încă decizia" de a folosi aceste forţe împotriva Ucrainei. Dar "acum are în mod clar posibilitatea", a adăugat el. "Şi are numeroase opţiuni, inclusiv cucerirea de oraşe mari şi teritorii întinse", a afirmat el.

Şeful Pentagonului a subliniat că "nu există niciun motiv" pentru ca această situaţie să degenereze neapărat într-un conflict.

Preşedintele Putin are, de asemenea, "posibilitatea de a face ceea ce este necesar", a adăugat Austin. "El poate alege detensionarea. Poate ordona forţelor sale să se retragă".

Moscova a legat detensionarea situaţiei de încetarea politicii de extindere a Alianţei Nord-Atlantice, în special în privința Ucrainei, şi retragerea desfăşurărilor militare occidentale la frontierele din 1997.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 27°C 27°C
CLUJ 27°C 25°C
CONSTANTA 18°C 24°C
CRAIOVA 29°C 30°C
BRASOV 24°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI