Libia: Noul guvern cere retragerea ”imediată” a tuturor mercenarilor

Libia
Libia
25 martie 2021, 16:35

„Reiterăm necesitatea plecării imediate a tuturor mercenarilor din Libia”, a declarat ministrul libian de externe Najla al-Mangoush, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Tripoli alături de omologii francez, german şi italian.

„Plecarea mercenarilor”, legată de interferenţe străine, „este esenţială pentru ca statul libian să-şi afirme suveranitatea”, a adăugat francezul Jean-Yves Le Drian.

Şefii diplomaţiilor franceză, italiană şi germană au efectuat joi o deplasare surpriză la Tripoli, la circa zece zile după instalarea unui nou guvern de uniune însărcinat să gestioneze tranziţia până la alegerile prevăzute pe 24 decembrie.

Libia încearcă să pună capăt unui deceniu de conflict izbucnit după căderea regimului lui Muammar al-Gaddafi, o perioadă de haos marcată de existenţa unor puteri rivale şi de implicarea puterilor străine, în special prin intermediul mercenarilor.

Până foarte de curând se înfruntau un guvern din Vest, recunoscut de ONU şi sprijinit în special de Turcia, cu o tabără din Est susţinută de Emiratele Arabe, Egipt şi Rusia.

Noul executiv de uniune, care ar urma să permită încheierea acestui capitol de divizare, este născut dintr-un nou proces al ONU lansat în noiembrie la Tunis şi încheiat în februarie la Geneva, înainte de un vot de încredere „istoric” în parlament în această lună.

În chestiunea mercenarilor, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat miercuri că rămâne „profund preocupat de informaţiile privind o prezenţă persistentă a unor elemente străine în şi în jurul oraşului Sirt şi în centrul Libiei”, într-un raport către Consiliul de Securitate.

ONU a evaluat la circa 20.000 numărul militarilor străini şi mercenari încă activi în Libia.

Evocând iniţiativa comună de joi, şeful diplomaţiei franceze a estimat că vizează demonstrarea unei unităţi „necesare” privind Libia, care „reprezintă vecinătatea noastră imediată”.

„Nu ne putem întoarce privirea de la consecinţele pe care le poate avea criza libiană în Europa în materie de securitate, terorism, migraţie”, a spus el.

„De asemenea, stabilitatea Libiei este una dintre cheile stabilităţii Sahelului, a Africii de Nord şi a Mediteranei”, a adăugat Le Drian. Franţa urmează să-şi redeschidă luni ambasada la Tripoli, după ani de zile în care a fost închisă.

„Vrem să arătăm că noi, europenii, rămânem uniţi şi determinaţi alături de Libia”, a spus la rândul lui ministrul german de externe Heiko Maas.

„Este un rezultat care, în urmă cu numai câteva luni în urmă, părea intangibil”, şi-a exprimat satisfacţia şeful diplomaţiei italiene Luigi Di Maio, care a efectuat a doua deplasare în doar câteva zile la Tripoli.

„În Italia şi Europa sprijinul este de neclintit, cu convingerea că nu poate exista o soluţie militară” la conflict, a mai spus el.

 

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite