Liberalii cer excluderea lui Șerban Nicolae din PSD. Reacții după jignirile aduse deputatei Cosette Chichirău

7 decembrie 2017, 22:26

Documentele care reglementează funcționarea Parlamentului nu permit astfel de ieșiri precum cele înregistrate miercuri.

Codul de conduită, de exemplu, prevede că senatorii și deputații trebuie să asigure prin atitudine și limbaj solemnitatea ședințelor.

Pe lângă o ținută decentă, ei nu trebuie să folosească expresii jignitoare, indecente sau calomnioase.

Cât despre sancțiuni, ele merg de la atenționare verbală la avertisment scris.

Liberalii vin cu o propunere concretă.

Ludovic Orban, președintele PNL: „În cazul în care PSD nu se desparte de Șerban Nicolae, înseamnă că-și asumă public atitudinea lui Șerban Nicolae, înseamnă că se desparte definitiv de tot ce înseamnă bun simț, educație”.

Miercuri seara târziu, senatorul PSD Șerban Nicolae și-a cerut scuze jurnaliștilor pentru ieșire, dar deputata USR Cosette Chichirău este hotărâtă să îl acționeze în judecată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite