Liber la exportul paralel de medicamente. Legea, contestată de pacienți, merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis

21 aprilie 2017, 23:21

Suedia, Olanda şi Danemarca sunt ţările europene în care ajung cel mai des medicamentele destinate pacienţilor români. Este o practică legală, dar care îi lasă pe bolnavii noştri fără medicamente împotriva bolilor cardiovasculare, oncologice şi neurologice. Şi copiii au de suferit. Numai în ultima vreme, distribuitorii au vrut să retragă de pe piaţa din România 5.000 de doze de vaccin împotriva rujeolei. Toate pastilele şi vaccinurile sunt vândute pe alte pieţe în care preţurile sunt chiar şi de 10 ori mai mari decât în ţara noastră.

Autorităţile i-au convins pe distribuitori să nu vândă dozele de vaccin ROR în străinătate, pentru că în ţara noastră e epidemie de rujeolă iar stocurile de ser sunt epuizate în 10 judeţe. Dar, nu se întâmplă mereu aşa. Iar bolnavii noştri au de suferit.

Parlamentul a adoptat o lege care permite firmelor ce deţin farmacii să comercializeze şi en gros medicamente. Asociaţiile de pacienţi, companiile farmaceutice şi distribuitorii spun că, din cauza acestei măsuri, bolnavii români vor găsi şi mai greu medicamentele de care au nevoie.

Autorităţile amintesc, însă, că legea îi pune în prim plan pe pacienţii români.

Farmaciile şi distribuitorii care încalcă legea riscă să rămână fără autorizaţie.

Legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite