Levente Polgar este primul alergător cu dizabilități admis la Ultramaratonul de la Cercul Polar de Nord, unul dintre cele mai dificile

8 decembrie 2017, 14:02

Levente Polgar și-a pierdut un braț în urma unui accident, pe când avea 6 ani, dar nu s-a mulţumit cu statutul de asistat social. Și-a învins temerile și și-a urmat pasiunea.

Munceşte în construcţii de dimineaţa până seara, iar banii castigati îi foloseşte pentru a se înscrie în concursuri sportive naţionale și internaţionale.

Levi, cum îi spun prietenii, a intrat în circuitul competițional în 2009, iar de atunci a parcurs peste 200.000 de kilometri, cam cât un autoturism la limita duratei de viață.

Are și un record naţional de alergare: peste 1000 de km în 14 zile.

Aleargă pentru a susţine cauza copiilor bolnavi de cancer şi a persoanelor aflate în scaune cu rotile. Peste tot pe unde concurează, Levi poartă cu el un mesaj de solidaritate destinat persoanelor cu dizabilităţi: Nu suntem singuri!

Levi este primul sportiv cu dizabilităţi admis la  competiția câștigată de două ori de Tibi Uşeriu. Spre deosebire de faimosul bistrițean, tânărul din Aiud nu are susținere financiară, dar mizează pe ajutorul românilor generoși pentru a participa la competiția de la Polul Nord.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite