Leul, un nou minim istoric. Cursul BNR a depășit pragul psihologic de 4,70 de lei pentru un euro

21 ianuarie 2019, 18:19

Cursul afişat astăzi de Banca Naţională a României pentru moneda europeană este 4,7081 lei/euro, în creştere cu 1,06 bani (+0,23%).

Acest lucru înseamnă că trebuie să ne așteptăm la scumpiri, pentru că deprecierea monedei naționale va duce la creșterea inflației, la creșterea costurilor facturilor, la creșterea prețurilor pentru biletele de avion și, evident, la creșterea ratelor la creditele în euro, a subliniat Diana Dumitrașcu.

Deprecierea masivă a monedei naționale a început pe 9 ianuarie, când un euro a fost cotat la 4 lei și 67 de bani. De atunci și până astăzi, leul a pierdut aproape zilnic teren în fața monedei unice europene, iar astăzi s-a întrecut pe sine și a le-a dat mari emoții celor care fac tranzacții în euro, pentru că un euro a fost cotat la valoarea de 4 lei și 70 de bani. Este cea mai mare valoare înregistrată până acum, iar analiștii spun că următoarele luni nu vor aduce vești bune. Dimpotrivă, moneda națională va continua să se deprecieze în fața euro.

De asemenea, luni, leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,1377 lei, în creştere cu 1,85 bani (+0,45%), faţă de cursul de vineri, respectiv 4,1192 lei/dolar.

Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de francul elveţian, cu 0,6 bani (+0,14%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,1501 lei, comparativ cu 4,1441 lei, vineri.

Gramul de aur s-a ieftinit cu 0,07 lei (-0,04%), până la 170,1500 lei, de la 170,2283 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă