Leii salvați din Ucraina și adăpostiți la Zoo Tg. Mureș vor avea o nouă casă, într-o rezervație din Colorado

Leii salvați din Ucraina și adăpostiți temporar la Grădina Zoologică din Tîrgu Mureș încep o nouă viață în Statele Unite ale Americii. Felinele au început deja călătoria spre rezervația de 500 de hectare din statul american Colorado. Operațiunea de transfer a fost destul de complicată. Cele 9 feline au fost separate și tranchilizate de veterinari.

28 Septembrie 2022, 12:01 Știrile TVR |

Leii salvați din zona de război din Ucraina au ajuns la Tîrgu Mureș la finalul lunii mai, cu ajutorul Fundației Warriors of Wildlife din Africa de Sud. Și au fost găzduiți temporar de Grădina Zoologică din Tîrgu Mureș, într-un amplasament pentru feline mari.

Pentru a suporta mai ușor stresul călătoriei, medicul veterinar a pregătit felinele de drum și le-a sedat. Acestea au fost transportate în cuști speciale la București, cu camionul. Destinația finală este Dallas, Statele Unite.

Acțiunea de relocare a leilor a fost sprijinită de mai multe organizații neguvernamentale din Statele Unite, Australia, Africa de Sud și România. Operațiunea de relocare în Statele Unite a costat 70.000 de euro.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 13°C
IASI 6°C 13°C
CLUJ 9°C 13°C
CONSTANTA 13°C 18°C
CRAIOVA 8°C 14°C
BRASOV 11°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI