Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Legile Fotbalului. Înainte de Cupa Mondială 2014

Brazilia găzduiește cea mai costisitoare ediție a Cupei Mondiale din istoria fotbalului, cu intenția declarată de a câștiga titlul cu numărul șase. Așa începe Rio 2014. O perspectivă rezonabilă, înscrisă perfect în logica de business a sportului rege și în ADN-ul campioanei campioanelor lumii.

12 Iunie 2014, 15:29 (actualizat 13 Iunie 2014, 00:35) | Florian Petrică |
Începe Cupa Mondială 2014

Intersecția dintre spirala mereu ascendentă a costurilor și cea nevăzută a talentului cariocas, pare a fi locul ideal pentru un turneu cum nu s-a mai văzut vreodată.

Așteptările fabuloase ascund însă, un mare paradox. Fotbalul are propriile legi. Iar acestea vin înaintea legilor economiei. Business-ul modern este doar o reacție. Una de adaptare la paradoxul planetar.

Brazilia este a șaptea economie a lumii și are o demografie spectaculoasă. Asta contează însă prea puțin, în condițiile în care inegalitatea dintre venituri este uriașă. Dintre toate țările prezente la turneul final, doar Honduras și Columbia stau mai rău decât Brazilia la acest capitol.

Dacă ne referim strict la PIB, naționala SUA, cu cea mai puternică economie din lume, este favorită certă și deja campioană mondială. China, absentă de la turneul final, ar fi trebuit să aibă și ea ceva de spus, întrucât are cea mai mare populație de pe glob.

Dincolo de economie

Neconcordanța dintre cerințele de bază ale performanței sportive în general, din perspectivă economică, este evidenta. În ansamblu, istoria participărilor și mai ales reflectarea să punctuală, în titlurile obținute, contează mai mult. Tradiția reprezintă însă mai degrabă un efect și nu o cauză.

Răspunsul este în altă parte. Structural, există explicații foarte pertinente pentru fotbalul creativ, generator de tradiție, din fotbalul din America de Sud. Brazilia este un stat federal, iar competiția este acerbă, întrucât a ajunge în vârful unei structuri supraetajate, dense și deosebit de dinamice, este foarte dificil. La fel stau lucrurile și în Argentina.

Totuși, de ce nu SUA, atât timp cât Statele Unite ale Americii sunt reunite într-o structură similară? Pentru că fotbalul, așa cum îl știm, presupune mult mai puțin contact, comparativ cu fotbalul american, aşadar este mai puțin spectaculos și implicit mai puțin potrivit comercializării, din punctul de vedere al publicului din Lumea Nouă.

În SUA, fotbalul este considerat un sport al sexului frumos. Deși încasările astronomice înglobate de acest joc, au schimbat serios percepția americanilor. Nu este deloc exclus ca în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, SUA să ofere surprize la Campionatul Mondial.

Legile fotbalului sunt mult mai profunde, deși nu sunt deloc complicate. Dimpotrivă. Fotbalul se distinge prin simplitate, accesibilitate și calitatea misterioasă prin care cucerește masele: cea potrivit căreia este un joc egalitarist.

Legile regelui

Fotbalul este simplu, pentru că are reguli clare și ușor de reținut. Puține jocuri sunt mai simple decât atât. Mai complicate, există. Și chiar mult mai complicate, dacă ne gândim la cricket sau baseball. Tenisul este de asemenea un joc simplu. Este însă un sport al elitelor și nu al maselor lărgi. În plus, nu este la fel de accesibil.

Fotbalul este accesibil, întrucât nu este foarte pretențios la capitolul resurse. Reperele porților pot fi închipuite pe loc, iar mingea nu trebuie să fie Brazuka. Drept dovadă, copilul Pele a început jonglând cu portocale, iar la maturitate a fost supranumit Perola Negra, Perla Neagră.

Fotbalul este egalitarist. Este probabil singurul sport în care se pot regăsi cu ușurință cei mai mulți dintre noi. Superstarul Messi, înalt de 1,69 m, este cu un centimetru mai înalt decât Simona Halep, iar celebrul Cristiano Ronaldo la 1,85 m, este cu trei centimetri mai mic decât Maria Sharapova. Fotbalul nu este un sport al uriașilor, ci unul al oamenilor obișnuiți. Altfel stau lucrurile la baschet, unde la 1,85 ești doar un fundaș printre mulţi alţii. Tocmai de aceea, fotbalul este răsfățatul sponsorilor. La fiecare meci, în cele două echipe din teren, se oglindește o lume întreagă.

Țesătura unică rezultată prin îmbinarea acestor trei particularități și mai ales prin sinergia lor, a generat în timp, mult clamatul fenomen social, iar fotbalul a depășit în popularitate majoritatea sporturilor. Între timp însă, fenomenul a devenit unul perfect comercial. Sponsorii au intuit bine. Ei nu au schimbat însă esența jocului, ci doar s-au adaptat.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
StirileTVR.RO PE FACEBOOK