Legile cu incidenţă asupra Justiţiei vor fi modificate numai în comisia specială condusă de Florin Iordache

20 noiembrie 2017, 22:20

Plenul comun al Parlamentului a aprobat luni, cu 198 de voturi ‘pentru’ şi 119 ‘împotrivă’, modificarea regulamentului Comisiei speciale privind sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislaţiei în domeniul Justiţiei, astfel încât actele normative cu incidenţă asupra Justiţiei să fie modificate numai în această comisie.

Preşedintele comisiei speciale, Florin Iordache, a trimis luni Birourilor permanente reunite o scrisoare în care solicită ca toate actele normative cu incidenţă asupra Justiţiei care sunt în procedură parlamentară să fie dezbătute şi modificate în această comisie.

Iordache a solicitat BPR modificarea regulamentului comisiei pe care o conduce cu articolul următor: ‘examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra Justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor ce urmează a intra în procedura parlamentară, pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei şi care vor fi transmise acesteia’.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite