Legi promulgate: Persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu pot candida în funcţii publice

4 noiembrie 2022, 13:30

Actele normative modifică Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

„Nu au dreptul de a depune candidaturi şi nu pot fi alese (…) persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la articolul 37 din Constituţia României pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia post condamnatorie sau dezincriminarea”, prevăd legile.

Proiectul propus iniţial în Parlament prevedea interdicţii doar pentru candidaţii la preşedinţie, Senat şi Camera Deputaţilor, dar mai multe cazuri de primari certaţi cu legea au determinat parlamentarii să extindă restricţiile şi pentru administraţia locală. Şocant este cazul unui primar din judeţul Iaşi care, după ce a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu două minore, în biroul de la Primărie, a candidat la alegerile din 2020 şi a rămas în funcţie. Noua lege permite candidatura celor care au avut condamnări penale doar dacă ulterior au intervenit reabilitarea, amnistia sau dezincriminarea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă