Legende ale fotbalului vor juca un meci caritabil pentru dotarea Secției de Oncohematologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni

Meci caritabil pentru copiii bolnavi de cancer
Meci caritabil pentru copiii bolnavi de cancer
19 august 2022, 00:18

În 7 septembrie, nume mari ale fotbalului românesc vor juca un meci pe Stadionul „1 Mai” din Slobozia, la inițiativa Asociației Liga Legendelor.

Miodrag Belodedici, Lucian Sânmărtean, Florin Gardoș, Adrian Neaga, Dani Coman, Eric de Oliveira, și-au anunțat deja participarea.

„Trebuie să reacționăm, trebuie să ajutăm și o să mă implic să îi chemăm pe cei mai buni, nume mari, care pot să aducă cât mai multă lume pe stadion, ca să putem să realizăm ceea ce ne dorim”, a spus Miodrag Belodedici într-o conferință de presă.

Un bilet la meci reprezintă o donație pentru campania caritabilă, de aceea, numărul de bilete care se pot achiziționa este nelimitat.

Fondurile obținute din vânzarea biletelor vor fi donate Secției de Oncohematologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni, care oferă tratamente la nivel european, dar are permanent nevoie de aparatură performantă și dotări suplimentare în acest scop.

Secția este cea mai importantă clinică de hematologie cu specific pediatric și transplant de celule hematopoietice din România.

După conferința de presă, Miodrag Belodedici a vizitat Secția de Oncohematologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Simbolul campaniei este micuța Irene Ecaterina, tratată împotriva leucemiei la Secția de Oncohematologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni și care a ajuns la a patra cură de citostatice.

Este cea mai mică din cei cinci copii ai Arhidiaconului Mihail Bucă, Protopsaltul Catedralei Patriarhale.

Arhid. Mihail Bucă face permanent apel la rugăciune pentru toți copiii români care suferă de leucemie și sunt internați la spitalele Fundeni și Bambino Gesù din Roma, Italia.

În România, datele Registrului Național de Cancer arată că aproximativ 50% dintre copiii diagnosticați anual cu leucemii acute sau limfoame maligne se adresează Institutului Clinic Fundeni, atât pentru stabilirea diagnosticului corect și complet, cât și pentru administrarea protocoalelor europene de chimioterapie, efectuarea procedurilor de transplant medular și a noilor terapii personalizate.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă