Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Legea privind câinii fără stăpân, promulgată. Proteste în faţa CCR faţă de eutanasierea maidanezilor

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, Legea privind câinii fără stăpân. Cu câteva ore înainte, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că legea privind câinii fără stăpân este constituţională. Actul normativ prevede eutanasierea în termen de 14 zile a câinilor comunitari ce nu sunt revendicaţi sau adoptaţi. Vă invităm să comentaţi subiectul la secţiunea Comentarii.

25 Septembrie 2013, 09:01 (actualizat 26 Septembrie 2013, 08:31) | Ştirile TVR Online şi Telejurnal |
A fost promulgată legea câinilor fără stăpân
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
A fost promulgată legea câinilor fără stăpân
Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân se poate aplica, au decis miercuri judecătorii Curţii Constituţionale.  Preşedintele Traian Băsescu a promulgat-o câteva ore mai târziu, aşa că actul normativ va intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.  Legea fusese contestată la Curte de un grup de 30 de senatori.

Judecătorii Curţii Constituţionale au respins cu majoritate de voturi contestaţia celor 30 de senatori, considerând-o neîntemeiată. Curtea a constatat că legea actuală respectă recomandările sale anterioare şi stabileste că eutanasierea e ultima soluţie în gestionarea problemei maidanezilor. Nu toţi judecătorii s-au arătat însă convinşi de eficacitatea ei.

VIDEO
Protest față de legea câinilor fără stăpân
Nemulţumiţi de decizia judecătorilor, cei care se opun eutanasierii câinilor fără stăpân au protestat ore în şir în faţa instituţiei unde au sperat să se blocheze legea.

ACTUALIZARE 16: 50: Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de promulgare a legii privind câinii fără stăpân. Este vorba despre Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Traian Băsescu a declarat anterior că va promulga "fără reţineri" legea privind câinii comunitari, în forma în care a trecut în Parlament.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că legea privind câinii fără stăpân nu încală Legea Fundamentală.

Judecătorii CCR au respins, astfel, sesizarea celor 30 de parlamentari și au constatat că legea este constituțională, respectându-se decizia anterioară a Curții.

Potrivit CCR, articolul declarat anterior neconstituțional a fost pus în acord cu decizia Curții și că eutanasierea nu mai este o măsură lăsată exclusiv la îndemâna autorităților locale, deoarece legea spune în ce condiții se poate ajunge la uciderea maidanezilor, aceasta fiind o ultimă și extremă soluție.

VIDEO
Corespondentul TVR Ramona Avramescu
Chiar şi după 14 zile, dacă autorităţile locale decid că mai au soluţii pentru câinii fără stăpân pot dispune să nu fie eutanasiaţi, a explicat pentru Telejurnal corespondentul TVR Ramona Avramescu.

Decizia CCR este definitivă și general obligatorie. Proiectul de lege urmează să fie trimis spre promulgare.

Preşedintele Traian Băsescu declara în 16 septembrie că va promulga "fără reţineri" legea privind eutanasierea câinilor maidanezi, în forma votată în Parlament, precizând că aşteaptă decizia Curţii Constituţionale.

Protest faţă de decizia CCR. Demonstranţii militează pentru o lege a sterilizării

VIDEO
Opozanții eutanasierii au ieșit în stradă
Aproximativ 150 de persoane care se opun eutanasierii câinilor maidanezi au protestat, miercuri, în faţa sediului Curţii Constituţionale. Protestul a fost  autorizat până la ora 15:00.

Organizatorii, Asociaţia Cuţu Cuţu, au plecat din faţa Curţii Constituţionale în jurul orei 15:00, însă au rămas alţi oameni care scandează împotriva eutanasierii şi cer lămuriri autorităţilor pentru că nu au construit adăposturi pentru maidanezi.

După ce au aflat decizia CCR, protestatarii au rupt gardurile jandarmilor şi au forţat intrarea în curtea Palatului Paralemtnului, însă au fost opriţi de jandarmi, a transmis corespondentul TVR Andreea Archip.

Protestatarii cer edililor să facă adăposturi pentru câinii fără stăpân. Ei sunt ferm împotriva eutanasierii, pe care o consideră o soluţie de moment. Demonstranţii militează pentru o lege a sterilizării, care să îi oblige pe stăpâni să îi castreze pe câini şi să dea amenzi celor care lasă câinii pe stradă, a mai spus Andreea Archip.

O persoană a leşinat la proteste, în momentul în care a aflat decizia Curţii Constituţionale.

Circulaţia rutieră pe Calea 13 Septembrie a fost blocată de protestatari, după anunţul deciziei CCR. Mai multe persoane s-au întins pe carosabil în semn de protest faţă de hotărârea Curţii.

Protestatarii susţin că sterilizarea este singura soluţie umană şi viabilă pentru rezolvarea problemei câinilor maidanezi şi nu eutanasierea.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 10 septembrie, Legea privind câinii fără stăpân, care stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

Un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice, cu excepţia UDMR, a atacat la Curtea Constituţională legea prin care a fost modificată şi completată Ordonanţa de urgenţă 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor.

Cei 30 de parlamentari susţin, în sesizarea transmisă Curţii Constituţionale, că actul normativ nu conduce la împiedicarea înmulţirii şi proliferării câinilor fără stăpân, ci traumatizează societatea civilă, "demers care nu este de natură a traduce drepturile fundamentale ale omului în România".

Parlamentarii semnatari solicită Curţii să supună Legea de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă 155/2011 controlului de constituţionalitate, astfel încât aceasta să fie trimisă, spre o nouă examinare, Parlamentului.

Semnatarii documentului sunt parlamentarii Călin Popescu Tăriceanu, Ioan Ghişe, Nicolae Nasta, Petru Gartner Ene, Titus Liviu Paşca, Sorin Ilieşiu, Ion Luchian, Marin Burlea, Sebastian Grapă, Marius Isăilă (PNL), Cristiana Anghel, Tudor Barbu, Cristian Dănuţ Mihai, Dumitru Pelican, Mihai Neagu, Eugen Durbacă (PC), Haralambie Vochiţoiu, Florinel Butnaru, Florinel Dumitrescu, Valer Marian, Ioan Ionescu, Constantin Popa, Dumitru Bujor, Dan Ioniţă, Marian Vasiliev, Ruxandra Jipa (PPDD), Ion Toma, Cătălin Croitoru, Ionel Butunoi (PSD) şi Leonard Cadăr (independent).

După adoptarea legii au fost organizate mai multe proteste, atât de către persoane care cer rezolvarea problemei câinilor maidanezi prin strângerea acestora de pe străzi, cât şi de cei care se opun eutanasierii maidanezilor.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN POLITIC
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 24°C
IASI 26°C 25°C
CLUJ 21°C 18°C
CONSTANTA 21°C 22°C
CRAIOVA 24°C 23°C
BRASOV 25°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Mai 2019, 19:57
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-05-2019
Deschidere: 8212.27
Maxim: 8263.95
Mimim: 8203.11
Variatie: 0.14%
EL
10.80
1.41%
SNG
34.00
0.15%
TLV
2.13
0.24%
WINE
20.30
2.53%
FP
0.97
0.62%
SNP
0.38
0.13%
TGN
355.00
0.28%
BRD
11.22
0%
M
29.80
1.74%
TEL
20.40
0.99%
ARHIVĂ ȘTIRI