Legea de renunțare la cărbune până în 2030 ar putea fi modificată. PSD: Nu se închide nimic până nu se pune altceva în loc

Mină de cărbune
Mină de cărbune
29 iunie 2022, 14:37

Potrivit unui comunicat al PSD, nicio unitate de producţie de energie pe bază de lignit sau huilă nu va fi închisă până când nu se pun în funcţiune unităţi de producţie echivalente pe bază de gaz, energie nucleară sau din surse de energie regenerabilă.

De asemenea, toate unităţile pe bază de lignit şi huilă care vor fi închise vor fi conservate şi vor face parte din rezerva de capacitate a sistemului energetic din România, putând fi redeschise în caz de necesitate.

”PSD susţine categoric toate politicile de reducere a poluării şi de tranziţie către o economie decarbonificată, care trebuie să constituie un obiectiv major pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. În acelaşi timp, PSD consideră că, în contextul crizei energetice, România trebuie să utilizeze toate capacităţile de producţie de energie pentru protejarea populaţiei şi a economiei naţionale, la fel cum se întâmplă în multe state europene”, se arată în comunicat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite